Ultimele stiri

Cinci sindicaliști din Ambulanță au intrat în greva foamei, nemulțumiți că Legea pensiilor nu recunoaște condițiile de muncă dificile din sistemul operativ – se anunță proteste în toată țara

Sursă foto: Blocul Național Sindical

Cinci lideri de sindicat din cadrul Ambulanței au intrat în greva foamei, nemulţumiţi că Legea pensiilor nu recunoaşte condiţiile de muncă dificile din sistemul operativ. Printre aceștia se află și Claudia Gîdiuță, de la Sindicatul Liber Independent Salvarea Tulcea. Angajații vor pretesta marți, între orele 10.00 și 12.00 în sediile serviciilor de Ambulanță din țară.

Federaţia Ambulanţa anunţă, marţi, că numărul liderilor de sindicat din serviciile de ambulanţă care au intrat în greva foamei a ajuns la cinci. Sunt în greva foamei:

  1. Chiș Gheorghe președintele Federației Naționale Sindicale „Ambulanţa” din România
  2. Gâdiuță Claudia – lider la Sindicatul Liber Independent Salvarea Tulcea
  3. Dragomir Valentin – lider la Sindicatul Ambulanța Brăila
  4. Comănescu Alexandru – lider la Sindicatul Ambulanța Vâlcea
  5. Mușa Daniel Constantin – lider la Sindicatul Ambulanța Olt

În susținerea celor 5 lideri de sindicat, angajați din toate serviciile de ambulanță, aflați în timpul liber, vor PROTESTA începând de astăzi, 21 noiembrie 2023, de la ora 10.00 la ora 12.00, în sediile centrale din toate serviciile de ambulanță, anunță sindicaliștii.

Nerecunoașterea condițiilor de muncă în care personalul profesionist operativ de intervenție din serviciile de ambulanță își desfășoară activitatea, drept anulat prin votul din Comisia pentru muncă și protecție socială și prin votul plenului din Camera Deputaților, din data de 20 noiembrie 2023, la propunerea Guvernului României, prin Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și a Casei Naționale de Pensii Publice, prin proiectul de lege privind sistemul public de pensii”, se arată într-un comunicat de presă al BNS.

Aceştia cer o întâlnire de urgenţă cu premierul Marcel Ciolacu, dar şi cu miniştrii Muncii şi Sănătăţii „pentru a stabili modalitatea de soluţionare a revendicărilor sindicale şi pentru a se găsi soluţii care să resolve situaţiile cu care se confruntă serviciile de ambulanţă”.

Alte articole

08 aug. 2023 2.58 pm

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN 39, între localitățile Agigea și Eforie Nord, județul Constanța, s-a produs un accident rutier în care au…

vant ploaie vreme cazino constanta

08 nov. 2024 8.53 am

Meteorologii anunţă că urmează o săptămână cu temperaturi uşor mai coborâte decât cele specifice perioadei, pe întreg teritoriul ţărrii. Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite,…

03 sept. 2024 2.16 pm

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de lege iniţiat de Guvern privind donarea unui sistem de rachete sol-aer Patriot către Ucraina, cu 245 de voturi ”pentru”, 29 de voturi ”contra”…

06 apr. 2024 1.45 pm

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a vorbit, în emisiunea de la Prima TV, despre atitudinea judecătoarei de la Judecătoria Mangalia în dosarul lui Vlad Pascu, care a fost acuzat că a omorât doi…

19 sept. 2024 7.04 pm

Autorităţile monitorizează întreg sectorul de Dunăre care traversează România, fiind aşteptată o viitură care va duce la creşterea nivelului apei până la finalul lunii. În perioada 28 –…

09 iul. 2024 9.49 pm

Ministerul Educaţiei a transmis, marţi seară, recomandări pentru părinţi şi elevi în vederea admiterii la liceu, calendarul urmând să debuteze miercuri. Se recomandă realizarea unei liste cu…