Ultimele stiri

CONSTANȚA. Controale ale polițiștilor locali în trafic: zeci de amenzi pentru lipsa autorizației de folosire a tramei stradale și a avizului de traseu

Sursă foto: Facebook/Primăria Constanța

Polițiștii locali au desfășurat saptamana aceasta controale în trafic pentru identificarea vehiculelor concepute și destinate transportului de mărfuri care nu dețineau autorizație de folosire a tramei stradale și aviz de traseu, conform H.C.L nr. 614/2022 privind stabilirea impozitelor și taxelor la nivelul municipiului Constanța în anul 2023.

În urma acțiunii desfășurate, polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice au fost verificate un număr de 350 de autoutilitare și s-au aplicat 115 sancțiuni contravenționale.

Persoanele fizice și juridice pot achita taxa de folosire tramă stradală prin următoarele modalități:

  • la ghișeele agențiilor fiscale SPIT, numerar sau prin intermediul cardului bancar;
  • prin serviciul Westaco Express la staţiile OMV Petrom din municipiul Constanța, în numerar;
  • prin ordin de plată, în contul RO39TREZ23121160250XXXXX, deschis la Trezoreria Municipiului Constanţa, beneficiar Primăria Municipiului Constanţa, cod fiscal 4785631, caz în care eliberarea autorizației se efectuează doar la ghișeele agențiilor fiscale;
  • online, pe site-ul instituției www.spit-ct.ro cu sau fără autentificare în aplicația e-Tax.

Alte articole

16 iul. 2022 8.00 pm

  Constanța se află sub cod portocaliu de ploi, vijelii, frecvente descărcări electrice și grindină, sâmbătă seară, până la ora 20:15. Un alt cod galben este valabil până la ora 20:30…

28 iun. 2023 6.58 pm

La data de 28 iunie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din Poliția Română, au…

15 aug. 2023 4.40 pm

Președintele Klaus Iohannis, premierul Marcel Ciolacu și președintele Senatului, Nicolae Ciucă, au participat la ceremonia organizată la Constanța, cu ocazia Zilei Marinei Române. Alături de aceștia…

08 nov. 2021 6.37 pm

  Până la acest moment au fost executate lucrări în valoare de aproximativ 3,5 milioane de lei, respectiv 5% din valoarea totală a investiției proiectului privind îmbunătățirea mobilității…

16 iul. 2023 10.40 am

Pentru siguranța participanților la trafic, în condițiile intensificării deplasărilor în perioada concediilor de vară și a vacanței elevilor, Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al…

22 nov. 2023 9.53 am

Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța vă invită în perioada 24-26 noiembrie 2023 la Târgul Întreprinderilor Mici și Mijlocii, ediția 2023 – industria HORECA Constanța.…