Codul galben de vânt puternic a creat probleme în oraşul Constanţa, dar şi în judeţ. Pe strada Mircea cel Bătrân, nr. 150, lângă Vraja Mării, pompierii au intervenit după ce o creangă a căzut pe firele de electricitate. Alţi doi copaci au fost doborâţi de vânt pe strada Răsuri şi în zona Trocadero.
În Medgidia, pompierii au intervenit în această dimineață pentru asigurarea măsurilor PSI la un acoperiș desprins de pe sala de sport din Medgidia, de pe strada Ciocârliei, nr. 4. La fața locului au intervenit ehipaje de la Detașamentul Medgidia cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un ASII.
Reamintim că, astăzi, în intervalul 08.00-18.00, mai multe judeţe din ţară, printre care şi Constanţa, se află sub avertizare cod galben de vânt puternic. Potrivit meteorologilor, vântul va avea intensificări în Dobrogea, în cea mai mare parte a Munteniei și în sudul Transilvaniei, cu viteze de 55…65 km/h și izolat peste 70 km/h. În zona Carpaților Orientali va ninge moderat cantitativ (10…15 l/mp) și va continua să se depună strat de zăpadă. La munte vor fi rafale de 60…80 km, iar la altitudini mai mari de 1700 m, peste 90…110 km/h și vor fi perioade cu viscol și vizibilitate scăzută.
Vremea rea a făcut ravagii şi în ţară. La munte a nins puternic, iar mai mulţi turişti au rămas blocați la Padiș, în județul Bihor, din cauza zăpezii.
Azi-noapte au trecut pe-aici utilajele, dar între timp s-a depus mult mai multă zăpadă. Acum, turiştii nu au cum pleca din Padiş, dar probabil că utilajul de deszăpezire va ajunge mai târziu şi va debloca drumul”, a declarat Valentina Roma, administratoare a Pensiunii Brădet, duminică, pentru BIHOREANUL.
UPDATE. Pompierii constănţeni au avut 13 intervenţii duminică, în urma codului galben de vânt şi au îndepărtat nouă copaci căzuţi.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, Ana Maria Stoica, a declarat că, până la ora 16.00, pompierii au intervenit la 13 evenimente cauzate de codul de vânt.
“Opt dintre acestea au fost în Constanţa, iar restul în Medgidia, Eforie Sud, Costineşti, Vama Veche şi în Agigea. Au fost degajaţi nouă copaci, un acoperiş al unei săli de sport din Medgidia, acoperişul unei case căzut peste anexa bucătăriei, iar restul au fost degajare de crengi căzute pe carosabil”, a afirmat purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea.