La sfârșitul anului viitor se va circula de la Craiova până la Constanța pe autostradă, a declarat joi ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu.
Ministrul a precizat că pentru tronsonul 4 al Drumului Expres Craiova – Pitești termenul este anul 2025, însă antreprenorul ar putea finaliza lucrările mai devreme.
Se va circula, la sfârşitul anului viitor, de la Craiova până la Constanţa pe autostradă, asta însemnând bucăţile care lipsesc aici, de la Craiova la Piteşti şi autostrada din jurul Bucureştiului, autostrada, nu centura, A0, care va face legătura cu A2, Autostrada Soarelui. Deci asta este ţinta, perfect realizabilă şi de la care nu cedăm, asta trebuie să se întâmple. Să ştiţi că termenul de execuţie şi ţin să spun acest lucru, cel puţin pentru lotul patru, este 2025. Faptul că dânşii ne-au obişnuit să termine mai repede decât e termenul contractual e o realitate şi e o dorinţă pe care sper să o îndeplinească astfel încât la sfârşitul anului viitor să se termine şi tronsonul patru. Dar conform contractului să ştiţi că tronsonul patru este 2025 şi aici (tronsonul 3) este la anul”, a declarat ministrul Grindeanu.