Ultimele stiri

Continuă acțiunea „Blocada” în Constanța. Doi șoferi, prinși conducând drogați: în mașina unuia dintre ei au fost găsite substanțe cu efecte psihoactive

Sursă foto: IPJ Constanța

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța au desfășurat vineri, 3 noiembrie, activități în cadrul acțiunii „Blocada”, pentru prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise.

Astfel, au fost legitimate peste 100 de persoane, au fost verificate aproximativ 40 de vehicule și 60 de locații publice, printre care baruri, săli de jocuri de noroc, piețe și parcuri.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 34 de sancțiuni contravenționale, dintre care 17 la O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, 16 la Legea 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, și 1 la Legea 132/2017, privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto.

Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de peste17.000 de lei. De asemenea, au fost constatate două infracțiuni.

Astfel, la data de 3 noiembrie, în jurul orei 19.15, polițiștii au identificat un bărbat, de 35 de ani, care a condus un autoturism, pe șoseaua Mangaliei. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise”, transmit reprezentanții IPJ Constanța.

Cu ocazia efectuării controlului vehiculului, în interiorul acestuia a fost găsit un plic ce conținea o substanță susceptibilă a avea efecte psihoactive. În cauză urmează a fi sesizați polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, potrivit competenței.

La data de 4 noiembrie, în jurul orei 00.05, polițiștii au identificat un bărbat, de 32 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Medeea, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,04 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise”, mai transmit polițiștii.

În ambele cauze a fost întocmit dosar de cercetare penală.

La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța.

Alte articole

08 nov. 2024 7.41 pm

Un bărbat în vârstă de 76 de ani a fost lovit de o mașină în timp ce traversa strada prin loc nepermis. El a fost transportat la spital. Un accident rutier a avut loc în această seară în cartierul…

14 mart. 2025 12.07 pm

Preşedintele ANPC, Cristian Popescu Piedone, arată, într-un clip video pe Facebook, ce a găsit în restaurantul din Parlament care a fost închis: produse exprirate şi de un an de zile, materii prime…

robinet apa calda raja

12 feb. 2024 9.56 am

Pentru executarea lucrărilor de sectorizare și montare a unor debitmetre la nivelul rețelelor stradale din mun. Constanța, în cadrul contractului -“Realizare cămine și instalație mecano hidraulică…

05 mart. 2024 3.25 pm

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul conductei de distribuție, cu diametrul de 800 mm, de pe strada Poporului din municipiul Medgidia, echipele RAJA vor…

12 dec. 2024 1.10 pm

Ambasada Statelor Unite ale Americii în România a adus în prim-plan o imagine remarcabilă a Pieței Ovidiu din Constanța, capturată pe 12 decembrie 1946 de fotograful american Jim Pringle pentru…

08 mart. 2024 3.42 pm

În perioada 6 -7 martie, polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au desfășurat o acțiune pentru verificarea legalității transporturilor rutiere de persoane și de mărfuri. În…