Ultimele stiri

CONSTANŢA. Polițiștii au vrut să prindă un vitezoman, dar s-au ciocnit cu altă mașină – şoferul nu a fost prins până acum. Care este concluzia anchetei interne

Sursă foto: Ziua de Constanţa

O maşină de poliţie aflată în urmărirea unui şofer care rula cu o viteză de 120 km/h în staţiunea Mamaia a fost implicată într-un accident, duminică, 29 octombrie, după ce s-a ciocnit cu alt autoturism, care s-a răsturnat.

În urma verificărilor interne, nu s-a putut stabili cu certitudine dacă maşina de poliţie implicată în accident avea în funcţiune semnalele acustice şi luminoase în momentul impactului, a transmi IPJ Constanţa. Totodată, şoferul urmărit a fugit de la locul accidentului și nu a fost prins până acum.

Precizăm că, în urma verificărilor interne, nu a rezultat cu certitudine dacă la momentul impactului autospeciala de poliţie avea în funcţiune semnalele acustice şi luminoase, aspect ce urmează a fi lămurit în cadrul cercetărilor efectuate de unitatea de parchet competentă”, au transmis, luni seară, reprezentanţii IPJ Constanţa.

Precizarea vine după apariţia în presă a informaţiei potrivit căreia girofarul maşinii de poliţie era stins atunci când agentul de 25 de ani a făcut întoarcerea periculoasă.

Poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa – Biroul Rutier au identificat în trafic, duminică seară, un autoturism care circula cu viteza de 120 km/h, pe un tronson de drum unde limita de viteza este de 50 km/h. Oamenii legii au pornit în urmărirea acestuia, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, efectuând viraj la stânga peste marcajul longitudinal continuu ce separa sensurile de mers. Autospeciala de poliţie a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus, şoferul acestuia fiind uşor rănit. Evenimentul rutier a avut loc în staţiunea Mamaia. Şoferul rănit a fost transportat la spital. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a transmis, luni, IPJ Constanţa.

Potrivit observatornews.ro, cu puţin timp înainte de accident, camerele de supraveghere din zonă au surprins o cursă nebună între două maşini. La volanul uneia dintre ele ar fi chiar vitezomanul fugar. Şoferul care circula cu 70 de kilometri la oră peste limita legală a scăpat pentru că autospeciala agenţilor era singura din zonă. Potrivit sursei citate, agenţii nu l-au găsit nici până acum pe şoferul vitezoman.

Alte articole

11 apr. 2024 10.09 am

ANAF îndeamnă contribuabilii care utilizează serviciile salonelor de înfrumusețare să solicite bonul fiscal, iar în cazul în care operatorul economic refuză eliberarea acestuia, să nu plătească…

26 feb. 2024 4.16 pm

Duminică, 25 februarie, în jurul orei 00.30, polițiști din cadrul Poliției Orașului Murfatlar – Postul de Poliție Valu lui Traian au identificat un bărbat, de 38 de ani, care a condus un autoturism,…

19 sept. 2023 6.41 pm

Potrivit ANPC, pe 1 iunie s-au aplicat amenzi de 25.000 de lei. Totodată, s-au oprit de la comercializare 156 kg de produse alimentare neconforme și s-a decis oprirea temporară a localului până la…

13 iun. 2024 8.10 pm

Forțele Terestre Române au început procedurile de recepție calitativă și cantitativă pentru primul sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2 în această săptămână, conform unui anunț…

16 iun. 2024 2.49 pm

Suminică, 16 iunie, în jurul orei 08.40, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța-Secția 3 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că, la intersecția Bulevardul I.C. Brătianu…

16 nov. 2023 4.41 pm

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au fost solicitați să intervină joi, 16 noiembrie, pe strada Portului numărul 5 din municipiul Mangalia, acolo…