Senatorii USR au invitat-o pe Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, la „Ora Guvernului”, în plenul Senatului din 1 noiembrie, pentru prezentarea şi discutarea stadiului de îndeplinire a măsurilor de reformă în domeniul pensiilor de serviciu, al sistemului general de pensii şi al salarizării unitare în sectorul public.
Liderul senatorilor USR, Radu Mihail, a anunţat, astăzi, că grupul parlamentar al USR îl cheamă şi pe şeful Executivului Marcel Ciolacu la „Ora Prim-ministrului”, într-un plen al Senatului din 6 noiembrie, pentru a da explicaţii cu privire la măsurile de reformă fiscală propuse de Guvern şi impactul real pe care acestea le vor avea asupra economiei României şi asupra vieţii românilor, potrivit news.ro.