Două vieți curmate în urma unui accident provocat de neatenție. Un bărbat de 73 de ani nu s-a asigurat înainte de a intra într-o parcare, izbind din plin un motociclist care circula regulamentar. În urma impactului, mașina s-a răsturnat. Și soția soferului și-a pierdut viața.
Accident cumplit a avut loc duminică, în jurul orei 17.00, în fața Spitalului Orășenesc din Bicaz. Potrivit polițiștilor, autoturismul condus de bărbatul de 73 de ani, din Piatra-Neamț, nu ar fi acordat prioritate de trecere motocicletei.
Autoturismul, având direcția de mers Hangu – Bicaz, ar fi efectuat manevra de schimbare a direcție de mers pentru a intra într-o parcare fără a acorda prioritate de trecere motocicletei, ce circula din sensul opus”, au transmis reprezentanții Poliției Neamț.
În urma impactului, motociclistul dar și femeia din autoturism erau în stare de inconștiență. Salvatorii ajunși la fața locului au început manevrele de resuscitare, însă fără rezultat.
Din păcate, cele două victime, o femeie de aproximativ 66 de ani (pasager în autoturism) și un bărbat de aproximativ 35 de ani (motociclist) nu au răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul acestora. Conducătorul autoturismului a fost preluat de un echipaj SAJ și transportat la UPU Piatra Neamț”, au transmis reprezentanții ISU Neamț.
Potrivit tvmneamt.ro, motociclistul decedat în accident era din comuna Gîrcina. Alexandru avea 35 de ani și era tatăl a doi copii, cu vârste de un an și 4 ani.
„Mereu plecam toti trei. Azi ai ales să pleci singur”
Pe rețelele de socializare, familia, prietenii și apropiații lui Alex au postat mesaje de condoleanțe.
Dumnezeu să te ierte, prieten drag, Alex”, „Mereu plecam toti trei. Azi ai ales să pleci singur”, „Dumnezeu să te ierte, Alex. Bunul Dumnezeu să dea putere familiei…”, „Drum lin în lumină, Alex!”, sunt doar câteva dintre mesaje.