Senatul a adoptat, în calitate de prim for sesizat, proiectul pentru modificarea şi completarea Legii 286/2009 privind Codul penal iniţiat de către Ministerului Justiţiei prin care„ persoanele condamnate la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau la închisoare şi care nu se predau autorităţilor în termen de 7 zile vor fi pedepsite şi pentru infracţiunea de «evadare»”.
„Toată lumea este egală în faţa legii şi trebuie să răspundă când o încalcă! Astăzi, Senatul a adoptat proiectul de lege al Ministerului Justiţiei prin care persoanele condamnate la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau la închisoare şi care nu se predau autorităţilor în termen de şapte zile vor fi pedepsite şi pentru infracţiunea de «evadare»”.
Este nevoie de această lege, pentru a combate comportamentul «fugarilor», care nu e de ieri, de azi! Altfel, s-ar putea greşit interpreta că statul acceptă tacit sustragerea unora de la executarea pedepsei definitive. Şi nu asta e realitatea! Toti fugarii României trebuie să îşi ispăşească pedepsele privative de libertate în închisorile de aici. Standardele CEDO sunt respectate.
În prezent, 1.845 de persoane extrădate sau predate execută pedepsele în penitenciarele din România.
În plus, investiţiile Administraţia Naţională a Penitenciarelor pentru modernizarea condiţiilor din penitenciare sunt la cote înalte. Chiar astăzi, la Rahova, a fost marcată finalizarea unei investiţii în valoare de peste un milion de lei, bani care au fost utilizaţi pentru crearea unui număr de 108 locuri noi de cazare şi modernizarea a altor 88. Sunt paşi înainte pentru sporirea încrederii publicului în justiţie şi în respectul faţă de lege!”, a scris Alina Gorghiu.
Pe 12 octombrie, ministra Justiţiei Alina Gorghiu a anunţat că Guvernul a aprobat proiectul de lege care aduce modificări Codului penal, în sensul în care în cazul persoanelor condamnate definitiv şi care în şapte zile nu se prezintă pentru a se pune în executare pedeapsa dispusă de instanţă, vor avea până la 3 ani adăugaţi la pedeapsa închisorii.
Senatul este prim for sesizat pe proiectul de lege al MJ, decizională fiind Camera Deputaţilor.