Ultimele stiri

PMP a votat pentru crearea unei alianţe politice cu USR şi Forţa Dreptei. “Nici PSD şi nici PNL nu mai sunt ce au fost, dar noi am rămas o constantă”

La propunerea Consiliului Executiv Naţional, Colegiul Naţional al Partidului Mişcarea Populară a votat, duminică, pentru crearea unei alianţe politice cu USR şi Forţa Dreptei. Decizia a fost votată cu unanimitate de către structura naţională de conducere a PMP, iar preşedintele Eugen Tomac a fost mandatat să reprezinte PMP în relaţia cu cele două partide, scrie news.ro.

În ciuda încercărilor de a destructura acest partid, PMP nu a dispărut şi nu va dispărea. Am trecut printr-o perioadă plină de atacuri fără precedent, din foarte multe direcţii, dintr-un raţionament simplu – PMP există, într-o scenă politică în continuă schimbare. Nici PSD şi nici PNL nu mai sunt ce au fost, dar noi am rămas o constantă. O alianţă de dreapta este singura soluţie pentru România. Este un proiect curat, un proiect corect, un proiect care oferă românilor o variantă echilibrată la ceea ce ne oferă alianţa neputinţei, formată din cele două partide de la guvernare”, a declarat preşedintele PMP, eurodeputatul Eugen Tomac, conform unui comunicat de presă al formaţiunii.

 

Alte articole

30 iul. 2024 12.08 pm

Premierul Marcel Cilacu a declarat, astăzi, că nu există niciun pachet de măsuri fiscale care să fi fost discutat în Guvern sau în Coaliţie şi care ar presupune creşteri de taxe. Exclud categoric…

05 oct. 2024 5.53 pm

Ludovic Orban, liderul partidului Forţa Dreptei, şi-a depus oficial candidatura la alegerile prezidenţiale, subliniind că va face tot ce este legal și constituțional pentru a asigura un guvern liberal…

23 mai 2024 6.47 pm

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, după Consiliul Tripartit, că de la 1 iulie, salariul minim va creşte la 3.700 de lei brut. Şeful Execitivului mai anunţă că vor menţine până la sfârşitul…

13 nov. 2023 4.17 pm

Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan a fost chestionat, astăzi, la sediul partidului, unde are loc şedinţa PNL, despre faptul că a purtat în timpul unei vizite la o piaţă din Şimleul Silvaniei…

30 ian. 2024 2.17 pm

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a confirmat astăzi că au avut loc discuții privind posibilitatea de a permite votul pe parcursul a două zile în diaspora. El a menționat că propunerea a venit…

22 oct. 2024 4.56 pm

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a făcut declarații importante cu privire la o posibilă colaborare între PSD și AUR în contextul alegerilor prezidențiale din România. Acesta a sugerat că există…