Ultimele stiri

Trei tineri, între care o minoră, posibil drogați, duși de polițiștii constănțeni la secție

Sursă foto: IPJ Constanța

Ca urmare a imaginilor apărute în spațiul public, cu privire la trei tineri care conduși la sediu poliției, Compartimentul de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța este abilitat să comunice următoarele:

La data de 19 octombrie, în jurul orei 13.30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța- Secția 5 Poliție au fost sesizați , de un bărbat, cu privire la faptul că mai multe persoane provoacă distrugeri apartamentului său.

Polițiști deplasați la fața locului au identificat persoana care a apelat la 112, precum și alte trei persoane aflate în locuință, respectiv o minoră, de 17 ani, și doi tineri, de 22 de ani, respectiv 23 de ani. Nu au fost identificate distrugeri ale apartamentului.

Deoarece, cei trei tineri ar fi fost incoerenți în vorbire și nu ar fi putut preciza motivul prezenței lor în apartament, s-a procedat la efectuarea controlului corporal asupra tinerilor de 22 și 23 de ani. Astfel, asupra unuia dintre ei a fost descoperită o substanță susceptibila a avea efecte psihoactive.

Față de cele constatate, s-a luat măsură conducerii persoanelor la sediul poliției, în vederea luării măsurilor legale și pentru efectuarea controlul corporal asupra minorei.

În momentul introducerii în autospecială, minora a încercat sa fugă. Polițiștii au pornit în urmărirea acesteia, fiind imobilizată după aproximativ 20 de metri. Astfel, din hanoracul purtat de aceasta ar fi căzut un grinder.

Cei trei tineri au fost conduși la sediul Secției 5 Poliție.

În cauză, au fost sesizați reprezentați ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, urmând să fie sesizați și polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța.

Alte articole

17 ian. 2024 5.34 pm

Lucrările la rețeaua de transport și distribuție a sistemului de termie continuă. Astăzi, 17 ianuarie, primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac a semnat contractul pentru execuția lucrărilor…

23 iul. 2021 12.04 pm

  Militarii ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, vineri, Eforie Sud, la Băile Reci, acolo unde o femeie a fost scoasă din apă, inconștientă. Femeii i s-ar fi făcut rău în apă.…

22 sept. 2024 8.24 pm

Un accident rutier a avut loc în municipiul Constanța, la intersecția străzilor Baba Novac și Biruinței, implicând un autoturism și o motocicletă. La fața locului au intervenit echipaje de urgență,…

21 feb. 2022 2.54 pm

  Locul cablurilor de internet, telefonie sau televiziune nu este pe stâlpi, ci în subteran, așa cum prevede legislația în vigoare. Prezența cablurilor atârnate afectează imaginea orașului…

30 oct. 2023 10.12 am

O maşină de poliţie aflată în urmărirea unui şofer care circula cu o viteză de 120 km/h în staţiunea Mamaia a fost implicată într-un accident rutier duminică seară. Potrivit Inspectoratului…

02 mai 2024 11.30 am

Joi, 2 mai, în jurul orei 02.20, polițiști din cadrul Poliției Orașului Năvodari au fost sesizați, de o femeie, de 51 de ani, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de soțul său,…