Ultimele stiri

(FOTO) Incendiu puternic la o casă din județul Tulcea

Sursă foto: ISU Delta Tulcea

În cursul acestei zile, în jurul orei 14.20, a fost solicitat ajutorul pompierilor militari pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din localitatea Smârdan, județul Tulcea.

Către locul intervenției s-au deplasat două echipaje din cadrul Secției de Pompieri Măcin, cu două autospeciale de stingere.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat, cu flacără deschisă și degajări mari de fum, la trei încăperi ale locuinței.

Pompierii militari au procedat la localizarea și lichidarea incendiului iar în urma focului, locuința a fost afectată pe o suprafață de aproximativ 40 mp.

Cauza probabilă de producere a fost stabilită ca fiind efectul termic al curentului electric.

Din fericire, nu au existat victime.

Alte articole

27 sept. 2024 5.35 pm

Comisarii ANPC au descoperit un lot de nectarine importate din Turcia, comercializate în magazinele Penny, care conțineau un nivel periculos de ridicat de pesticide. Analizele de laborator au arătat…

18 mai 2024 4.03 pm

O navă sub pavilion Tanzania s-a scufundat, sâmbătă dimineaţă, în Marea Neagră, la 26 mile marine de Sfântu Gheorghe, iar opt membri ai echipajului au fost salvaţi, trei fiind daţi dispăruţi.…

07 dec. 2024 11.40 am

Meteorologii anunţă precipitaţii însemnate cantitativ; ninsori şi depunere de strat consistent de zăpadă la munte, fiind emisă o atenţionare meteorologică cod galben pentru judeţele Dâmboviţa,…

15 mai 2024 8.09 pm

Un echipaj de salvatori din cadrul Stației de Pompieri Măcin a fost solicitat să intervină în urma unui apel la numărul unic de urgență 112, în această după-amiază, la un accident rutier produs…

27 dec. 2023 6.39 pm

Un incendiu devastator a cuprins ieri dimineață pensiunea Ferma Dacilor. Opt persoane, între care șase adulți și doi copii și-au pierdut viața. Printre aceștia se află și Anca, fiica antrenorului…

09 oct. 2024 7.49 pm

Într-o zi de toamnă însorită, într-o emisiune de mare audiență, Nicolae Ciucă, liderul PNL, s-a hotărât să se arunce în gura lupului: adică, să facă pilaf. Nu un pilaf obișnuit, ci unul…