Presa din Constanţa este în doliu. O boală grea i-a curmat viaţa Sorinei Popa, fost jurnalist la TV Neptun și fost director al Direcției de Cultură, Muzeu și Bibliotecă în cadrul Primăriei Cernavodă. Trupul neînsuflețit al tinerei a fost depus la Biserica “Sf. Constantin și Elena”,iar înmormântarea va avea loc joi, 12 octombrie, de la ora 13:00.
”Apusul unei vieți… Discret și simplu sau zgomotos și intens a fost un du-te vino. Vorbim despre Sorina Popa la timpul trecut, perfect simplu, perfect compus și poate imperfect. O poveste de viață citită la vedere, asumată. A venit, a jucat rolul vieții ei și a plecat. Discret… În drum spre cer să îți întinzi, în sfârșit, aripile. Dumnezeu să te odihnească în pace! Ne luăm rămas bun de la Sorina, trupul neînsuflețit va fi așezat, azi, 11 octombrie, în biserica Sf. Constantin și Elena, începând cu orele 15. O vom conduce pe ultimul drum mâine (12.10.2024), orele 13”, au scris jurnaliștii de la Alpha Media.
An de an ți-am spus La mulți ani.. Împreună am făcut și fapte bune,am fost alături la foarte multe evenimente,acum a venit momentul să ne luăm rămas bun de la tine. Dumnezeu a ales să nu te mai chinui și să te așezi acolo printre îngeri ⛪🕯️⚰️ nu îmi vine să cred cum te-a putut doborâ o boală incurabilă care te-a pus la încercare și din nefericire nu ai mai putut rezista. Dumnezeu să te odihnească în pace Nu te vom uita niciodată Sorina Popa”, a scris un apropiat.
Sorina fusese diagnosticată cu un neoplasm “cumplit și greu”. În luna august, cei apropiaţi lansaseră un apel umanitar pentru strângerea unor fonduri pentru o operaţie care costa 15.000 de euro, după care urmau terapiile care implicau alte costuri, Din păcate, corpul Sorinei nu a mai rezistat. Un copilaş a rămas fără mamă.