Ultimele stiri

Ministrul Apărării, despre dronele căzute în Delta Dunării: „Teritoriul României nu a fost vizat, impactul fiind de natură accidentală”

Sursă foto: Facebook/Angel Tîlvăr

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat, miercuri, în Senat, că dronele care au căzut în Delta Dunării la începutul lunii septembrie au pătruns accidental pe teritoriul României, după ce au fost luate la țintă de apărarea antiaeriană a Ucrainei, iar ele nu conțineau exploziv.

Concluzia a fost că „dronele au fost lovite de apărarea antiaeriană a Ucrainei, în atacurile asupra portului Ismail şi au intrat într-o evoluţie necontrolabilă, în vecinătatea ţintei, ceea ce a determinat pătrunderea accidentală în spaţiul aerian naţional şi căderea acestora în proximitate, pe teritoriul României”.

Nu am sesizat intenţii în niciuna din aceste situaţii, teritoriul României nu a fost vizat, impactul fiind de natură accidentală”, a mai spus ministrul Apărării.

Acesta a declarat în plen, la Ora Guvernului, că „crede cu tărie că principiul apărării şi securităţii României nu ar trebui să aibă culoare politică”.

Dronele nu au putut fi observate de către sistemele de supraveghere şi avertizare timpurie din motive obiective care ţin de „evoluţia acestora la înălţimi mici şi foarte mici precum şi din cauza ecranării generate de teren şi de infrastructura portuară a Ucrainei”, a mai adăugat ministrul.

Aceste limitări tehnice sunt specifice oricărui sistem radar, oricât de performant ar fi acesta”, a completat Tîlvăr, ministrul arătând că România are în dotare „radare de generaţie ultimă”.

Tîlvăr a subliniat că dronele nu au conţinut elemente de luptă active, respectiv exploziv şi că nu au putut fi observate de către sistemele de supraveghere şi avertizare timpurie din motive obiective care ţin de „evoluţia acestora la înălţimi mici şi foarte mici precum şi din cauza ecranării generate de teren şi de infrastructura portuară a Ucrainei”.

Impactul acestor drone nu s-a soldat cu pierderi de vieţi omeneşti sau cu pierderi materiale”, a mai afirmat Angel Tîlvăr.

Alte articole

12 apr. 2023 2.34 pm

În zona Vrancea a avut loc la data de 12 aprilie a.c., un cutremur slab de 3.4 grade Richter la ora 07:16:40, potrivit INFP. În ziua de 12.04.2023, 07:16:40 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICA…

15 iul. 2024 9.25 pm

În jurul orelor 14:30 dispeceratul ISU „DELTA” Tulcea a fost alertat prin apel la numărul unic de urgență 112 de către pădurarul din zona Ostrovu Tatanir, (Chilia Veche), că se manifestă un…

22 feb. 2024 11.02 am

Procesul în care este judecat Vlad Pascu a fost amânat pentru câteva ore, urmând să înceapă după ora 12. Inițial programat pentru ora 9, decizia de amânare a fost luată deoarece în aceeași…

03 iul. 2024 8.12 pm

Poliţia Română a transmis că anumite medicamente pot avea efecte psihoactive şi recomansă conducătorilor auto să verifice prospectul înainte de a se urca la volan. Aceste substanţe pot da rezultate…

03 sept. 2022 3.00 pm

În ultima perioadă, suntem familiarizați cu nume complicate precum “HIMARS“, “ATACMS” sau “Bayraktar“, pe fondul războiului de la granițele noastre. Însă, România…

27 mai 2024 9.28 am

Zeci de percheziţii au loc luni în toată ţara, fiind vizate în special contrabanda, evaziunea fiscală, înşelăciunile şi infracţiunile de mediu. Într-o operaţiune naţională împotriva criminalităţii…