Polițiști din cadrul Poliției municipiului Medgidia, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au reținut, joi, 5 octombrie, pentru 24 de ore, un minor, de 17 ani, și doi bărbați, de 24 de ani, bănuiți de comiterea infracțiunilor de furt calificat, furt și tentativă la furt calificat.
În perioada mai – septembrie, împreună cu alte șapte persoane, cercetate în stare de libertate, aceștia ar fi sustras sau ar fi încercat să sustragă, din mai mute locuințe, un magazin și un autovehicul, bunuri în valoare de aproximativ 50. 000 de lei.
Printre acestea se numără telefoane mobile, bijuterii, obiecte de uz casnic, scule electrice, materiale de construcții, aparate electrocasnice.
Minorul de 17 ani ar fi săvârșit faptele în timp ce se afla sub efectul măsurii preventive a controlului judiciar. Cele șapte persoane cercetare în libertate sunt minori, de 15 ani, respectiv 16 ani.
Cei doi bărbați și minorul de 17 ani, care au fost reținuți, pentru 24 de ore, au fost conduși și încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Astăzi, vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, cu propunere legală.
Sursă foto: IPJ Constanța