Doi poliţişti au fost răniţi în urma unui atentat terorist ce a avut locî n capitala Turciei, în apropierea Parlamentului din Ankara. Atacul a fist unul foarte rapid, doi bărbaţi au coborât dintr-o maşină în faţa ministerului de interne şi au detonat explozibilul.
„Doi terorişti au apărut la bordul unui vehicul militar în jurul orei 09:30 locală (06:30 GMT) la intrarea în incinta Direcţiei Generale de Securitate a Ministerului de Interne şi au comis un atentat cu bombă”, a declarat Ministerul turc de Interne precizând că în urma atacului doi poliţişti au fost răniţi uşor.
Unul dintre atacatori ”s-a detonat”, iar ”celălalt terorist a fost neutralizat”, a precizat ministerul.
Presa turcă scrie că preşedintele Recep Tayyip Erdogan urma să vorbească în Parlament în această sesiune după vacanţa parlamentară. La faţa locului au fost desfăşurate echipe de poliţie înarmate şi purtând vestă antiglonţ, iar echipe de anchetă colectează probe.
Sursă foto: Facebook