Ultimele stiri

Acțiune a polițiștilor locali în mai multe cartiere din Constanța: au fost aplicate peste 170 de amenzi

Direcția Generală Poliția Locală Constanța acționează permanent pentru prevenirea și combaterea încălcării tuturor normelor de conviețuire socială, dar și pentru menținerea ordinii și siguranței publice pe raza municipiului Constanța.

Ne place să avem un oraș curat, dar pentru aceasta trebuie să respectăm câteva reguli. Numai în cursul zilei de ieri, 28.09.2023, polițiștii locali au verificat mai multe zone din municipiul Constanța, iar în urma controalelor efectuate au fost aplicate 179 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 62.710 lei”, se arată într-un comunicat al Primăriei Constanța.

Cele mai multe dintre acestea, 57 la număr, au fost aplicate pentru aruncarea de ambalaje, hârtii, resturi de țigări pe domeniul public. Au mai fost aplicate sancțiuni numeroase pentru depozitarea de bunuri pe domeniul public, pentru apelare, în mod repetat, la mila publicului, consum de alcool pe domeniul public.

Dacă vrem să ne mândrim cu orașul nostru nu uitați că strada nu este coș de gunoi. Totodată, vă rugăm să ne semnalați orice fapte care contravin legislației în vigoare la numerele de telefon: 0241.484.205 și 0341.922 – Dispecerat Direcția Generală Poliția Locală Constanța sau la adresa de mail: politia.locala@primaria-constanta.ro”, se mai arată în comunicatul Primăriei.

Sursă foto: Primăria Constanța

Alte articole

17 iul. 2023 10.47 am

În scopul preîntâmpinării unor evenimente ce se pot solda cu pierderi de vieţi omeneşti, I.S.U. Constanţa adresează cetăţenilor rugămintea de a respecta măsurile de prevenire a situaţiilor…

20 dec. 2023 7.56 pm

Pompierii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, în această seară, pe strada Principală, nr. 6, din localitatea Mircea Vodă, acolo unde a izbucnit un incendiu.  Potrivit primelor…

06 ian. 2024 9.57 am

Constanța este și în acest an gazda unui eveniment grandios. Astăzi, Biserica Ortodoxă prăznuiește Botezul Domnului Iisus Hristos sau Boboteaza, sărbătoare marcată printr-o serie de manifestări…

08 aug. 2023 9.45 pm

Am copilărit cu Paraziții, BUG Mafia și La Familia la finalul anilor `90, într-un oraș în care trei clanuri interlope se tăiau cu săbiile în centrul urbei, gloanțele fluturau în aer ca artificiile,…

12 mart. 2021 1.26 pm

  Vineri, 12 martie, continuă căutările în largul Mării Negre în perimetrul zonei unde s-a scufundat cu o zi în urmă nava rusească „Volgo Balt 179”. În acest moment este căutat comandantul…

10 sept. 2021 2.47 pm

  Constanța va găzdui, în Piața Ovidiu, pentru prima dată filmul românesc „Tata mută munții“, un lungmetraj care a avut premiera internațională în cadrul celei de-a 24-a ediții a…