Un atac cu drone a avut loc în noaptea de luni spre marţi, pe malul ucrainean al Dunării, în zona localităţii Orlovka. Unele drone au căzut în apropierea unui bac cu muncitori români care se îndreptau spre Isaccea.
Imagini distribuite pe Facebook arată exploziile și imagini de pe bac cu un bărbat care strigă „Fugi!”, precizând că drona a picat direct în vamă. Filmările au fost realizate de Gabor Petru și postate pe pagina sa de Facebook. El se afla pe un bac în momentul la care aveau loc exploziile.
„Mai vine o dronă, fugi că pică aici. Aici a picat, direct în Vamă. Mai vin încă. Nu le auziți? Scoateți curentul repede”, se aude bărbatul pe filmare.
În imaginile postate de el pe Facebook se vede că drona a căzut foarte aproape de locul unde se află bărbatul.
Drona a căzut „la câteva zeci de metri de noi, 30-40, după cum se vede și în filmare. După ce a căzut prima am reușit doar eu și cu un autobuz să urcăm pe bac. Apoi le-am spus că se aud mai multe și cumva au realizat ce le tot spuneam și au pornit, dar abia după ce a mai picat una”, a spus Petru Gabor, contactat de Libertatea.
Imaginile ar fi fost surprinse cu puțin înainte de ora 3 dimineața.
„Ăla îmi tot zicea să fac vama, zic las-o încolo de vamă că vin drone, ce nu înțelegi? El nu pricepea, oamenii parcă erau paralizați. Când am auzit una în parcare, am accelerat și am ajuns pe bac”, povestește Gabor pentru sursa citată.
Petru Gabor spune că, într-un final, i-a convins și pe cei de pe bac că este un pericol iminent. Bărbatul a declarat că a aflat de la voluntari din Ucraina că la ei ar exista pagube în vamă.
Traficul prin PTF Isaccea este închis total
Traficul prin PTF Isaccea este închis total din cauza atacurilor de azi noapte de pe partea ucraineană (PTF Orlovka). Astfel, traficul pe ieşire este redirectionat către Galaţi Rutier.
La acest moment, poliţiştii de frontieră din PTF Isaccea operează strict autovehiculele aflate în punct pe intrare. Cele doua bacuri care asigură traversarea de pe un mai pe altul al Dunării sunt ancorate pe malul românesc”, transmite Garda de Coastă.
Sursă foto: captură video
Sursă video: Facebook Gabor Petru