Ultimele stiri

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, despre noile măsuri fiscale: Bonurile de masă vor fi acordate ca şi până acum

Guvernul a aprobat, astăzi, într-o şedinţă ce a avut loc la Palatul Victoria, proiectul privind măsurile fiscal-bugetare. Purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, a declarat că bonurile de masă vor fi acordate ca şi până acum, iar Ministerul Finanţelor trebuie să propună, într-o săptămână, un proiect de ordonanţă de urgenţă care va limita comisioanele implicate în acest proces de distribuţie a bonurilor de masă.

Faţă de forma lansată în consultare publică de Ministerul Finanţelor am să menţionez câteva modificări care trebuie precizate. Bonurile de masă vor fi acordate ca şi până acum, însă Ministerul de Finanţe are termen o săptămână pentru a propune Executivului un proiect de ordonanţă de urgenţă care va limita comisioanele implicate în acest proces de distribuţie a bonurilor de masă. De asemenea, taxa pe valoare adăugată pentru biletele la spectacole, concerte, evenimente culturale şi sportive, va fi de 9%”, a explicat Mihai Constantin, la finalul şedinţei de luni a Executivului, citat de news.ro.

El a mai spus că a fost eliminat şi pragul de 2,5% din bugetul autorităţilor locale, pentru care acestea pot finanţa evenimente culturale sau sportive sau recreative.

Pentru instituţiile de cultură cu mai puţin de 50 de angajaţi, oportunitatea de comasare va reveni autorităţilor locale. A fost, de asemenea, eliminat pragul de 2,5% din bugetul autorităţilor locale, pentru care acestea pot finanţa evenimente culturale sau sportive sau recreative. Pragul de 2,5% este însă din fondurile colectate în nume propriu la nivelul acestor autorităţi locale”, a completat Constantin.

Acesta a adăugat, în ceea ce priveşte calculul impozitului pentru companiile multinaţionale, că „din totalul cifrei de afaceri, pe lângă investiţii, vor fi scăzute şi accizele care reprezintă, de asemenea, o taxă, iar impozitul va rămâne la 16 procente din profit, dar nu mai puţin de 1% din cifra de afaceri calculată conform criteriilor enunţate mai devreme”.

Alte articole

19 nov. 2021 2.25 pm

  Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a adoptat vineri hotărârea numărul 105, care introduce măsuri de relaxare. Aceasta va trebui adoptată în ședința de guvern. Măsurile…

12 ian. 2023 2.58 am

În perioada 14–25.11.2022, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfăşurat o serie de acțiuni de verificare, la nivelul întregii țări, ca parte a tematicii naționale…

26 aug. 2022 7.00 pm

  Casa Națională de Pensii a publicat un anunț important pentru cei care beneficiază de pensia de urmaș. Până la 25 septembrie 2022 se depun adeverințele sau declarația pe propria răspundere.…

08 sept. 2021 11.11 am

  Premierul Florin Cîțu a declarat miercuri, la finalul BPN al PNL, că va va sesiza Curtea Constituţională pentru conflict între Guvern şi Parlament pe tema moţiunii de cenzură. „Vă anunţ…

22 sept. 2023 7.34 pm

Premierul Marcel Ciolacu a fost prezent, astăzi, la Buzău, alături de ministrul Agriculturii, Florin Barbu. Cei doi s-au întâlnit cu fermierii din judeţ.  În cadrul conferinţei de presă, premierul…

30 aug. 2022 5.42 pm

Premierul României, Nicolaie Ciucă, i-a cerut ministrului Educației realizarea unui plan, astfel încât, în doi ani, să nu mai existe în România școli cu grupuri sanitare în curte