Ultimele stiri

Tineri prinşi cu droguri în urma unui control în Cumpăna. Au fost legitimate 20 de persoane

La data de 23 septembrie a.c., polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Constanța au desfășurat o acțiune pentru menținerea ordinii și liniștii publice și combaterea traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise.

În cadrul acțiunii desfășurate pe raza comunei Cumpăna, au fost legitimate aproximativ 20 de persoane și au fost verificate 12 vehicule. În urma activităților efectuate, a fost aplicată o sancțiune la O.U.G. 195/2002 și au fost constatate 2 infracțiuni.

Exemplu:

La data de 23 septembrie a.c., în jurul orei 20.30, polițiștii au identificat un bărbat de 25 de ani în cazul căruia, în urma testării cu aparatul drugtest, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

De asemenea, în autoturism au mai fost identificați doi bărbați, de 27 de ani, respectiv 28 de ani.

Cu ocazia controlului corporal, asupra acestora au fost descoperite 6 pachețele conținând o substanță vegetală susceptibilă a avea efecte psihoactive. Acestea au fost înaintate Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, în vederea continuării cercetărilor.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.

La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța.

Alte articole

22 ian. 2025 11.03 am

Din cauza unei avarii apărute pe rețeaua de transport nemodernizată amplasata pe str.Basarabi nr.2 din Constanța nu se poate asigura deocamdată energie termică pentru prepararea apei calde de consum…

26 ian. 2025 10.14 am

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod galben de ceaţă, valabil pentru judeţele Constanţa şi Tulcea, până la ora 11:00.  Se va semnala: Ceață ce determină…

06 iul. 2023 12.14 pm

 Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, astăzi, 6 iulie 2023, în Constanța, în dreptul Carrefour, acolo unde a avut loc un accident rutier grav, potrivit ISU. Potrivit…

25 oct. 2024 10.36 am

Marți, 22 octombrie, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin intermediul Autorității Navale Române, a coordonat un exercițiu amplu și complex de căutare și salvare pe mare, precum…

27 oct. 2024 3.56 pm

Sâmbătă, 26 octombrie, în jurul orei 20.20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 2 Poliție au depistat, într-un autoturims parcat pe strada Hortensiei, doi bărbați…

05 dec. 2023 6.06 pm

Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a declarat, la Antena 3, că nu este urmărit penal de DNA, ci că se fac nişte verificări. Citeşte şi: DNA Constanța s-a autosesizat după…