Unde profesiunea se ocupa fara selectie ,,avem neperformanta” (Constantin Radulescu-Motru, Psihologia poporului roman)
Sau cand finantatorul (lucratorul din sectorul privat) are venituri mai mici decat finantatul (lucratorul din sectorul bugetar). Este, cred, mai rezonabil sa se inlocuiasca cuvantul ,,contributor/contribuabil’’ cu ,,finantator’’.
Indemnul din titlul, desi are o incarcatura ironica, se bazeaza pe mai multe argumente care concura la crearea unei imagini reale despre avantajele angajarii in sectorul public. Desi pare greu de crezut, s-a ajuns in situatia anormala ca sectorul bugetar sa fie mult mai atractiv decat sectorul privat. Asistam la o inversare a trendului in ultimii ani in ceea ce priveste gradul de atractivitate a celor doua sectoare de activitate: public si privat. Nu este vorba de antagonizarea celor doua categorii ci, doar, prezentarea unor aspecte caracteristice sectorului de stat.
Statistica ne arata ca in momentul de fata in sectorul public, din punct de vedere salarial, se castiga in medie cu 42% mai mult decat in domeniul privat, conferindu-i acestuia un grad de atractivitate mare iar, daca promisiunile guvernului se mentin (probabil se vor mentine ca ,doar, urmeaza un an electoral, iar inscrierea pe spirala populismului este la moda) acest procent va creste si mai mult. Este evident, insa, ca acum, sectorul public este mult mai bine platit decat sectorul privat.
Daca amintim nivelul ridicat al salariilor unor manageri (unii dintre ei nici nu stiu de unde se aprinde lumina in locul in care au fost catapultati, evident politic) de la cateva companii cu capital de stat sau de la unele agentii/ case nationale /autoritati atunci primarul New York-ului ar trebui sa se simta rusinat. Multi dintre acestia sunt numiti numai pe criterii politice (a se vedea circul campaniei ,,Manager privat la stat’’) si, din aceasta cauza, nici nu se poate vorbi de management performant. Mai concret, nu exista nicio legatura intre nivelul salariului si performanta. A aparut ,,mitul supercompetentei’’ in functiile de conducere din companii care detin monopolul, corelat cu un sinecurism atroce si cu un arivism pe masura.
O alta caracteristica a sistemului public este reprezentata de stabilitatea locurilor de munca si, chiar, mai mult, intangibilitatea acestora. Odata intrat in sistem nu mai poti fi dat la o parte decat cu mare greutate datorita rigiditatii intregului sistem si al rezistentei la schimbare sau la restructurare, fiecare luptand pentru scaunul dobandit. Singura teama este dupa alegeri, cand se pune problema, ,,cine vine’’ daca il schimba pe ,,la mare‘’, obedienta fata de ,,ala mare’’ devenind un modus vivendi. Si, in acest fel, cancerul politizarii a distrus orice forma de competitie, multe structuri devenind adevarate fabrici de obedienta, apatie si conformism in forma agravanta.
Sistemul bugetar are si o puternica incarcatura genealogica, uneori organigramele corespund arborelui genealogic al familiilor care lucreaza. Generatii din aceleasi familii au fost angajate, numai ei stiu pe ce criterii, in sectorul de stat unde se simt foarte bine. A devenit virala gluma de pe Internet in care se intreaba cineva, de ce nu se face sex in institutiile publice. Raspunsul este cat se poate de ironic, dar foarte adevarat: pentru ca toti sunt rude intre ei. Multe posturi, evident, foarte bine platite, devin mostenire de familie si, inevitabil, se transforma in casta in care nu mai poate intra nimeni.
”Concursurile“ (ghilimelele nu sunt intamplatoare) pentru ocuparea unor posturi sunt mai mult niste inscenari de tip stalinist si, din aceasta cauza, cei care vor sa acceada, pe cai corecte, intr-un astfel de post sunt descurajati si refuza sa mai participe. Nu putine au fost cazurile cand s-au infiintat posturi cu dedicatie, acestea urmand sa fie ocupate de cine trebuie. Promovarile in sistem au un profund caracter ,,turbo’’, avand la baza principiul arderii etapelor si al relatiilor. ,,Unde profesiunea se ocupa fara selectie, avem neperformanta’’ spunea Constantin Radulescu Motru in lucrarea ,,Psihologia poporului roman’’ acum 100 de ani, fapt care a ramas valabil si in zilele noastre. Este arhicunoscut faptul ca, in mediul bugetar, sitemul de valori a cunocut deviatii ingrijoratoare. In momentul de fata administrarea publica este incremenita in obiceiuri si mentalitati depasite, avand o intelegere limitata a rolului in raport cu cetateanul. Ahtierea dupa functii a distrus toate canoanele valorice.
Domeniul public are un grad ridicat de predictibilitate, adica nu se intampla mai nimic (rau). Activitatea nu este corelata cu performanta si din aceasta cauza se instaleaza monotonia. Statul devine excesiv de paternalist, poate chiar prea socialist, nelasand sa se intample ceva care sa tulbure ”bunul mers al lucrurilor“ si armonia birocratica.
Atat sectorul public cat si cel privat concura la bunul mers al societati si ambele sunt la fel de importante, dar trebuie pastrat un echilibru decent intre ambele parti. Este castrata de orice rationalitate intrebarea despre cine primeaza, angajatul din domeniu public sau cel din domeniul privat. Sectorul de stat poate fi revigorat doar daca devine meritocratic si puternic angajat in slujba cetateanului.
In lucrarea ,,Romania noului val’’ (Coordonatori Marius Stan si Bogdan Gavrila, prefata academician Solomon Marcus, p.410) se precizeaza: ,,Romania are resurse (atat minerale, cat si intelectuale) insa, in absenta unui management competent si responsabil in zona autoritatilor statului care sa poata sa particepe la dialogul inerent interactiunii dintre stat si sectorul privat, acestea fie vor ramane nevalorificate, fie vor fi valorificate greoi, cu mari intarzieri”.
As incerca acum, o metafora, putin fortata, parafrazandu-l pe Cuza care intreba: ,,Cum se face ca ,,spatele’’(armatei) e mai bine echipat decat trupa?’’
Articol publicat inițial pe Ziarul Financiar
