Este doliu în sportul constănțean după ce fostul fotbalist Cătălin Agafiței s-a stins din viață ieri, 21 septembrie, la numai 46 de ani, după ce a pierdut lupta cu o boală necruțătoare. El era în prezent directorul Școlii nr. 3 „Ciprian Porumbescu” din Constanța.
El a fost junior la Farul Constanța, iar apoi a jucat la mai multe echipe constănțene precum Midia Năvodari, Callatis Mangalia, Portul Constanța, Oil Terminal sau CSO Ovidiu.
Pe rețelele de socializare au fost postate mesaje de condoleanțe din partea celor care l-au cunoscut, îndrăgit și admirat pe parcursul vieții.
Farul Constanta și Academia Hagi sunt alături, în aceste momente dificile, de familia fostului fotbalist și fost junior al Farului, Cătălin Agafiței. Fost profesor titular al Școlii nr.24 și director al Școlii nr.3 din Constanța, Cătălin Agafiței s-a implicat activ inclusiv în educația școlară a zeci de copii din cadrul Academiei Gheorghe Hagi! Condoleanțe familiei! Dumnezeu să te odihnească în pace, Aga!”, transmit reprezentanții clubului constănțean.
Cu multă tristețe, copleșiți de durere în marea familie a Școlii Gimnaziale Nr. 3 „Ciprian Porumbescu”, anunțăm astăzi trecerea în neființă a domnului nostru director, CĂTĂLIN AGAFIȚEI, un OM deosebit, un profesor iubit de copii, un coleg drag și răbdător, un director excepțional, respectat și apreciat de toți, care a știut să ne susțină mereu și să ne ofere în orice moment încredere și pace. Deplângem cu toții acest tragic sfârșit și suntem alături de familia îndurerată. MULȚUMIM, DOMNULE DIRECTOR, MULȚUMIM PENTRU TOT! Unele stele veghează mai departe, fiindcă nu se sting niciodată. Zbor lin către îngeri! Dumnezeu să îi ocrotească veșnicia!”, au transmis reprezentanții Școlii nr. 3.
Sursă foto: Facebook/Farul Constanța