Ultimele stiri

Firmă din județul Constanța amendată cu 40.000 de lei pentru nereguli în gestionarea deșeurilor

Polițiștii constănțeni au demarat o acțiune de verificare a respectării prevederilor legale privind gestionarea deșeurilor. Astfel, trei firme din județul Constanța au fost verificate, iar una dintre ele a fost amendată cu 40.000 de lei.

La data de 20 septembrie polițiști din cadrul Secției Regionale Poliție Transporturi Constanța – Biroul de Investigare a Fraudelor, împreună cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, au desfășurat o acțiune pentru verificarea respectării prevederilor legale privind gestionarea deșeurilor.
Astfel, au fost verificați trei agenți economici din județul Constanța, având acest obiect de activitate.
De asemenea, au fost efectuate activități de control la trei puncte de lucru ale acestora.

Ca urmare a neregulilor constatate, a fost aplicată o sancțiune contravențională, în baza O.U.G. 92/2021, în valoare de 40.000 de lei. Verificarile continuă față de un operator economic, pentru stabilirea situației de fapt și constatarea unor eventuale alte fapte contravenționale”, transmit reprezentanții IPJ Constanța.

Alte articole

10 mai 2023 1.41 pm

Cercetătorii din cadrul Stațiunii Biologice Marine „Prof. Dr. Ioan Borcea” din Agigea, a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), în colaborare cu 2 specialiști din Slovacia…

20 nov. 2024 3.55 pm

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T– Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea infracțională a unei…

21 aug. 2024 1.34 pm

Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău are o prezență constantă în Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului – SEAS, iar anul acesta vine la Constanța cu un spectacol al cărui…

28 mart. 2024 2.58 pm

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța-Serviciul Municipal de Investigații Criminale , sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța,…

09 iun. 2021 8.53 pm

  Comisarii Gărzii Naționale de Mediu au efectuat o inspecție la Șantierul Naval Damen Mangalia, după sesizările referitoare la poluarea apei din zona docurilor de reparații ale navelor. Aceștia…

28 ian. 2023 1.57 pm

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, sunt închise circulației publice următoarele drumuri naționale:…