”Dacă vă mai întrebați de ce pleacă copiii din țară, nu plecăm din cauza banilor sau din cauza salariilor, plecăm din cauza voastră, că nu puteți să ne oferiți un trai decent și sigur.”
Rândurile de mai sus au fost rostite de o tânără la înmormântarea fetei omorâte de un șofer drogat, acum câteva zile, în localitatea 2 Mai(județul Constanța) acum câteva zile.
Până acum se susținea, sus și tare, că cei care pleacă din țară o fac, în exclusivitate, din cauze remunerative, deși se știa că există un mix de probleme care te determină să-ți iei câmpii și să pleci. Motivul remunerativ spăla clasa politică de orice altă culpă.Muntele de sceptimism cu privire la viitorul României a fost creat de actuala clasă politică și, deocamdată, nu se întrezărește nicio boare de optimism. Fenomenul dilematic, rămân sau plec, este de mare actualitate în societatea românească.
Aceiași tânără mai afirmă: ”instituțiile noastre nu-și fac datoria!”
Vorbele acestei tinere pun în evidență lipsa de protecție pe care trebuie s-o acorde instituțiile statului cetățeanului. Care instituții ale statului? Da, acele structuri burdușite cu incompetență, colapsate, pline de slăvitori de sefi, cu imagine detestabilă, încolonate cu supușenie în spatele partidelor. Din această cauză încrederea în instituțiile statului tinde spre zero. România înregistrează un eșec total instituțional, pe lângă cel societal.
Vrând-nevrând ajungem la instituțiile statului, de la care cetățeanul așteaptă protecție, instituții care au de venit, de fapt, anexe ale partidelor, prin popularea acestora cu soții, amante, veri, nepoți și alți loialiști, dând mai mult aspectul de cloacă. Toate acestea au generat un pesimism economic și social în rândul populației, dorința de a părăsi țara fiind prima reacție.
Dar mai au puterea instituțiile statului, feude ale unui grup de interese, virusate politic de peste 30 de ani și rămase fără soft, să-și mai revină și să-și dedice întrega activitate în slujba cetățeanului, și nu al politicianului ?
Se estimează că în momentul de față partidele, care constituie aproape 100% baza de selecție pentru administrație, nu au elementele profesionale, competente, morale și etice pentru a construi ceva sănătos, benefic pentru cetățeni. În timpul campaniilor electorale se fac promisiuni referitoare la modernizarea instituțiilor tumefiate de prea multă imixtiune a politicului, dar după alegeri ne preocupă alegerile viitoare, și uităm de promisiuni. Ceea ce se petrece, acum, în instituțiile statului, unde se promoveză tot felul de nulități, care sunt mai mult un fel de holograme ale partidelor, seamănă mai mult cu o golanie administrativă, iar goana leșinată după locuri de muncă la stat a devenit noua normalitate. Instituțiile statului, trebuie să recunoaștem, au un întreg arsenal de seducție pentru cei care-și caută un loc de muncă. Meritocrația s-a făcut scrum în tot sistemul, iar dacă cineva a vrut să penetreze sistemul prin concurs a avut parte de zaruri măsluite. Aici motorul competenței s-a înecat, nanocrația preluând conducerea.
Sceptimismul referitor la incapacitatea instituțiilor de a performa este alimentat, în primul rând, de educația precară pe care o au mare parte din cei ce sunt trecuți în organigrame. O administrație prizonieră neștiinței de carte, aflată sub aripa influencerului de partid. Aici, facultățile particulare, preponderent Spiru Haret, sunt asezonate cu un curs de apărare, un masterat în informații, un colegiu de strategie, un institut diplomatic. Mulți dintre cei ce populează aceste structuri s-au apucat târziu de școală, au invins liceul pe la 30 de ani, și noi așteptăm de la ei să ne rezolve problemele. Aici întâlnim și ”tigrii de carton”, adică posesori de cartoane(diplome), dar fără a ști carte. Și titlurile de doctori s-au întins precum râia. Instituțiile de forță joacă un rol important în”instruirea”(ghilimele obligatorii) funcționarilor publici.
Instituțiile statului, care multe seamănă mai mult a manea, au fost preocupate, doar, să-și adauge periodic privilegii, uitând de menirea lor în societate. Evenimentele grave petrecute recent au fost tot atâtea prilejuri pentru stat să mai peticească câte ceva în structurile sale.Ologeala acțională a instituțiilor și diletantismul managerial au fost de neimaginat. Repararea statului și a structurilor acestuia se amâna din nou.Și toate acestea se întâmplă într-o țară în care politicienii fotogenici sunt preocupați mai mult de conceperea pictorialelor cu panglici tăiate la obiective de doi lei. Obișnuința de a nu deranja instituțiile statului, de teama de a nu deconta electoral, nu este o îndeletnicire etică,și nici morală, pentru actuala clasă politică.
În actualul context, în care eșecurile instituționale, au atins apogeul, este greu să prognozezi o cale de ieșire din această stare de somnolență și irelevanță.Până acum s-a strivit din fașă orice încercare de a reforma sau schimba ceva. Este un sistem cu multe comorbidități, greu ameliorabil, chiar imposibil în actuala conjunctură.Poate regândirea întregii administrații, care a devenit un malaxor al nepăsării, este singura soluție viabilă.
Când Michelangelo a fost întrebat cum de i-a reușit ”David” atât de mult, răspunsul acestuia a fost fără echivoc: ”Am dat jos tot ce nu era David!”.Probabil la fel trebuie procedat și cu administrația noastră: să se dea jos tot ce nu e administrație.
