Ultimele stiri

Ministerul Sănătății a eliminat spitale din PNRR fără ca măcar să cunoască stadiul/maturitatea proiectelor, susține Allen Coliban

(sursa foto: Allen Coliban)

Primarul Brașovului, Allen Colibam acuză ministerul Sănătății  de „fraudă”, susținând că a eliminat spitale din PNRR fără ca măcar să cunoască stadiul/maturitatea proiectelor, arată G4Media.ro

„În ianuarie, în evaluarea Ministerului Sănătății, Spitalul de Pneumo al Brașovului s-a clasat pe locul 7 din 49 de proiecte. Atunci era și bun, și matur”, arată Coliban, prezentând și un document oficial în sensul acesta.doc spitale PNRR

 

„Săptămâna trecută a apărut informația potrivit căreia, pentru a acoperi incompetența guvernării care a costat România pierderi uriașe din PNRR, executivul a propus reducerea banilor tocmai de la Sănătate, tăind arbitrar 7 spitale de pe listă, printre care cel din Brașov. Primul Ministru a justificat spunând că a renunțat la proiectele care nu aveau “nici licitație, nici studiu”. Noi avem și-și. Iată dovada că habar nu aveau despre progresul proiectelor: un document oficial, primit ieri de la Minister! Cum explicați asta, Domnule Ciolacu? Mai întâi ne-ați tăiat de pe listă, acum ne întrebați care este progresul? Mai bine recunoașteți că ați acordat preferențial banii din PNRR și de acolo de ocupă procurorii europeni.  Repet: să pierzi cu bună știință bani europeni dați pentru Sănătatea românilor este o crimă! Cineva va plăti pentru asta”, a transmis Allen Coliban.

Context:

Șase spitale sau secții noi ale unor unități medicale pierd finanțarea din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza „riscului ridicat” de nerealizare, potrivit cererii de modificare a PNRR pe care Guvernul a trimis-o vineri la Bruxelles. Documentul a fost obținut de Economedia și G4Media.

Citește mai multe detalii despre acest subiect: Șase spitale sau secții noi, tăiate din PNRR printre care și Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Apostol Andrei Constanţa

Alte articole

30 iul. 2024 7.46 pm

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au fost solicitați să intervină marți, 30 iulie, în localitatea Eforie Sud din județul Constanța. Potrivit primelor…

12 nov. 2024 1.42 pm

Vlad Matei Pascu, autorul tragediei de la 2 Mai, rămâne în arest preventiv, a decis, marți, 12 noiembrie, Tribunalul Constanța. Decizia instanței este definitivă. În temeiul art. 425 ind 1 alin.…

09 iun. 2024 2.26 pm

Românii au început să se prezinte la vot încă de la primele ore de la deschiderea secţiilor de votare. Pe teritoriul României sunt organizate 18.955 de secţii de votare, iar în străinătate…

20 nov. 2023 10.53 am

Cadrele medicale ale Serviciului Județean de Ambulanță Constanța au fost solicitate să intervină luni, 20 noiembrie, pe strada Portului din Mangalia, acolo unde o femeie a fost lovită de mașină.…

23 oct. 2024 3.57 pm

Oamenii legii au făcut ieri percheziţii în municipiul Mangalia, la locuința a două persoane fizice și sediul unei persoane juridice. Urmare a percheziției domiciliare, în cadrul operațiunii JUPITER,…

14 mart. 2024 1.28 pm

Sâmbătă, 16 martie, Primăria municipiului Constanța vă invită la acțiunea de plantare a celei de-a doua mini-păduri urbane în municipiul Constanța, pe b-dul Aurel Vlaicu, vizavi de magazinul…