Ultimele stiri

VIDEO A amenințat timp de peste 15 ore că se aruncă de la etajul unui bloc din Capitală, după ce și-a înjunghiat concubina

(sursa foto: Poliția Capitalei)

La data de 10 septembrie a.c., Direcția Generală de Poliție a Municipiului București -Secția 1 a fost sesizată cu privire la faptul că, în timp ce se aflau într-un apartament, situat la etajul 8 al unui bloc de locuințe, din Sectorul 1, o femeie ar fi fost agresată de către concubinul său, care i-ar fi aplicat mai multe lovituri cu un obiect tăietor-înțepător.

În sprijinul victimei a intervenit o altă femeie, cunoștință a celor doi concubini, care ar fi fost lovită de către bărbat, suferind o plagă la nivelul antebrațului. La momentul agresiunii, în imobil se mai aflau și 2 minori, fiica concubinei, în vârstă de 9 ani și fiul celei de a doua femei, în vârstă de 14 ani.

Ulterior, ambele victime, împreună cu cei doi minori, au părăsit apartamentul. La fața locului s-au deplasat polițiștii Secției 1, care au acordat primul ajutor victimelor, până la sosirea echipajelor de prim-ajutor. Concubina celui în cauză a fost transportată la spital, pentru îngrijiri medicale de specialitate. Cea de-a doua victimă a refuzat acordarea de îngrijiri medicale.

Bărbatul s-a închis în interior și a amenințat că se precipită de la etaj. La fața locului au fost solicitați negociatorii din cadrul Poliției Capitalei. De asemenea, la fața locului s-au aflat în sprijin pompieri din cadrul ISU-BIF și echipaje din cadrul SABIF.

În urma activităților specifice, bărbatul a fost imobilizat de luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale -Poliția Capitalei și SIAS-IGPR. În urma intervenției nu au rezultat victime, bărbatul fiind condus la sediul Poliției, în vederea audierii și dispunerii măsurilor legale ce se impun. Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri-DGPMB.

Alte articole

26 mai 2022 11.10 pm

  Parchetul European a anunțat, joi, prin intermediul unui comunicat de presă, că suspectează trei persoane de constituirea unui grup infracțional organizat de la începutul anului 2018 în…

23 apr. 2023 2.23 pm

Radu Cosașu, unul dintre cei mai cunoscuți și respectați jurnaliști, s-a stins din viață noaptea trecută la Spitalul „Elias” din București. Decanul presei sportive românești avea 92 de…

14 mai 2021 12.20 am

  Premierul Florin Cîțu a declarat joi seară, la Digi 24, că după ridicarea restricțiilor de circulație de noapte va trebui să meargă neapărat în Vama Veche. „Am promis că merg în…

26 iun. 2024 4.47 pm

Comisia Europeană a publicat, astăzi, raportul ei de convergenţă, în care evaluează progresele realizate de Bulgaria, de Cehia, de Ungaria, de Polonia, de România şi de Suedia în direcţia aderării…

17 oct. 2023 5.43 pm

Adaosul comercial al alimentele de bază va fi plafonat pentru încă trei luni, iar lista de alimente va fi extinsă, a anunțat marți Ministerul Agriculturii. „Plafonarea adaosului comercial va fi…

15 iun. 2021 11.17 am

  Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a anunțat marți, în cadrul unei conferințe de presă, achiziționarea a 476 de autospeciale de stingere, în valoare totală…