Ultimele stiri

A încheiat contracte de vânzare – cumpărare cu o firmă din Bulgaria în valoare de 73.000 de lei și nu a mai plătit banii

(sursa foto: IPJ Constanța)

La data de 7 septembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au efectuat 2 percheziții domiciliare, în județele Ilfov și Giurgiu, într-un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals informatic.

În urma cercetărilor efectuate în dosar a reieșit că un bărbat, de 40 de ani, ar fi indus în eroare persoana vătămată, atribuindu-și, în mod nereal, calitatea de reprezentant al două societăți comerciale din România și ar fi încheiat, astfel, online, contracte de vânzare – cumpărare cu o firmă din Bulgaria.

În baza celor două contracte, i-ar fi fost livrate 95 de panouri fotovoltaice, în valoare de aproximativ 73.000 de lei, bani pe care nu i-a achitat societății comerciale din Bulgaria.

În urma efectuării perchezițiilor, au fost găsite și ridicate 34 de panouri fotovoltaice, care au fost restuite persoanei vătămate.

Cercetările în acest caz sunt continuate, de polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals informatic.

Alte articole

26 sept. 2024 1.36 pm

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au intervenit în această dimineață la hotelul Crișana din Olimp, acolo unde mai mulți tineri au acuzat vărsături…

15 mai 2024 6.54 pm

Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în primul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Halep s-a retras în setul…

12 dec. 2023 2.56 pm

Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, un proiect care prevede că 15 unităţi sanitare cu paturi din subordinea Ministerului Transporturilor sunt transferate în subordinea altor ministere şi instituţii…

11 iul. 2024 11.09 am

Constanța Coffee Break continuă! Bulevardul Tomis redevine și în acest weekend locul preferat al constănțenilor și turiștilor, care pot să redescopere frumusețea arhitecturală a orașului și…

01 aug. 2024 8.48 am

Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța, Baza Aeriană 57, Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța, Aeroclubul României și Zum Logistics Fresh anunță cu mândrie…

11 sept. 2024 5.54 pm

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare cod portocaliu de ploi şi futuni pentru mai multe localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea. Codul expiră la ora 19.30. Județul…