Ultimele stiri

Cel mai important stagiu de judo din România, „Pantheon Judo Stage Randori&Kata“, a debutat marți la Venus

Marți după amiază s-a dat startul, în mod oficial, celei de a șaptea ediții a stagiului „Pantheon Judo Stage Randori&Kata“ care are loc în mod tradițional, în fiecare vară, în stațiunea Venus sub organizarea Clubului Sportiv Pantheon Constanța.

Peste 600 de judoka și antrenori români și străini au participat la ceremonia de deschidere, reușind să doboare în acest fel recordul de prezență de până acum al evenimentului și să facă din acest stagiu cel mai numeros și cel mai important de la noi din țară. Până la sfârșitul acestei săptămânii, împărțiți pe categorii de vârstă, cu toții se vor pregăti sub îndrumarea celor mai buni antrenori de judo din țară, dar și a invitaților speciali veniți să împărtășească din cunoștințele și experiența lor.

De departe, dintre aceștia, cea mai importantă personalitate prezentă la „Pantheon Judo Stage Randori&Kata“ 2023 este sensei Attilio Sacripanti (șapte dani), cel care este cunoscut ca fiind unul dintre părinții moderni ai acestui sport și totodată cel care a introdus biomecanica în judo. De altfel, special pentru această ocazie, volumul său „The biomechanical science of judo“ a fost tradus și în limba română, astfel încât sportivii și toți cei interesați să aibă acces mai facil la această lucrare științifică.

Pe lângă Attilio Sacripanti, la stagiu mai este prezentă și Alina Dumitru, singura medaliată olimpică cu aur de la noi din țară, precum și sensei Eiji Kikuchi, care a bifat astfel cea de a șasea participare la stagiile organizate până în acest moment de Clubul Sportiv Pantheon Constanța. Alături ei se mai regăsesc numeroși judoka de la noi din țară, medaliați național și internațional, dar și din Bulgaria, Serbia, Ucraina sau Moldova, gata să împărtășească din experiența lor și celorlalți practicanți ai acestui sport.

  • „Eu vreau să îl felicit pe domnul George Teșeleanu pentru că în fiecare an organizează acest stagiu minunat și aduce oameni deosebiți. În permanență, fiecare dintre noi are ceva de învățat, pentru că nu este nimeni care să le știe pe toate. Sunt acești copii minunați care își doresc să ajungă foarte departe și, cu siguranță, au nevoie de informații. Vin și ma întreabă ce m-a determinat să ajung atât de departe și să câștig acea medalie olimpică pe care orice sportiv și-o dorește. Eu le răspund, le spun ce au de făcut mai departe și îmi face o deosebită placere să fiu alături de ei. Si eu când am fost la început de drum și întâlneam mari sportivi, îmi doream să ajung ca ei, să iau un autograf, să fac o poză cu ei, să îi ating că poate se ia și voi ajunge si eu la fel de mare ca ei. (…) Nu cred că ar trebui să fie singurul stagiu de acest gen, trebuie să existe mai multe stagii în mai multe perioade, unul la mare, unul la munte sau în orice altă zonă a țării “ – Alina Dumitru, campioană olimpică judo
  • „Din punct de vedere numeric este o reușită, din punct de vedere al calității celor care predau este un stagiu de excelență, un camp cu antrenori și judoka implicație pe patru etape de pregătire, două dimineața, două după-amiaza. Este foarte important pentru fiecare sportiv, cel puțin la început de activitate agonistică, să aibă această ocazie de a discuta, de a putea pune întrebări, de a obține răspunsurile de la cei care au fost pe podium și pentru care s-a intonat imnul României. Din aceste puncte de vedere este o ocazie unică pentru cei mici, care acum sunt la început de drum în judo“ – George Teșeleanu, președinte CS Pantheon Constanța

De asemenea, în cadrul ceremoniei de deschidere a stagiului, o parte din antrenorii prezenți au primit plachete în semn de recunoștință pentru contribuția adusă judo-ului de la noi din țară.

Antrenamentele din cadrul „Pantheon Judo Stage Randori&Kata“ 2023 vor fi organizate în cele două dojo-uri în aer liber din cadrul bazei sportive a hotelului Academy din Venus, dintre care unul de peste 500 de metri pătrați, fiind cel mai mare din Europa.

Alte articole

21 nov. 2020 10.54 am

FC Farul – CSM Reșița 1-0! FC Farul a învins sâmbătă, pe teren propriu, formația CSM Reșița, scor 1-0. Reușita de trei puncte i-a aparținut atacantului constănțenilor, Simon Măzărache,…

15 iun. 2023 7.20 pm

Peste 100 de copii din județul Constanța, dar și din țară, vor participa, in perioada de 16-17.06.2023, la întrecerile organizate în cadrul Cupei „Pantheon“. Organizată de către Asociația…

02 dec. 2021 12.58 pm

  Farul Constanța așteaptă un răspuns favorabil din partea autorităților, pentru a putea disputa partida de pe teren propriu,  de sâmbătă seară, cu Rapid, alături de suporteri. Comunicat…

08 mai 2021 1.18 pm

  Farul Constanța a învins în ultima etapă, din play-out, în deplasare, pe Pandurii Târgu Jiu, scor 2-1. Golurile constănțenilor au fost marcate de Ilie Damașcan, în minutul 5 și David…

09 oct. 2024 8.22 pm

Campioana CSM Constanţa a învins astăzi, în deplasare, formaţia finlandeză Peli Karhut, scor 95-85 (47-38), în primul meci din grupa F a EuroCup. Principalele marcatoare ale partidei au fost Heard…

06 mai 2023 8.31 pm

În perioada 4-5 mai 2023, Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța, a participat la Campionatul Național Universitar de judo, desfășurat la…