Proiectul este organizat de Asociația Art Music for People și finanțat de Primăria Municipiului Constanța. Concursul este deschis trupelor tinere și presupune interpretarea instrumentală sau vocală a unor melodii ale trupei Cargo.
Acestea vor fi transmise organizatorilor prin link-uri până la data de 31 august, pe adresa de e-mail artmusicforpeople@gmail.com. Selecția va fi realizată de membrii trupei Cargo, Cristian Hrubaru – Rock FM și profesori de muzică ai Colegiului Național de Arte „Regina Maria” Constanța.
Selecția se va face on-line, până la data de 10 septembrie, iar participanții vor fi anunțați de către organizatori. Primele două trupe vor primi un premiu de 10.000 lei. Trupa care a obținut cel mai mare punctaj va interpreta, pe scenă, o piesă împreună cu trupa Cargo.
Concertele susținute de artiști tineri din Constanța vor avea loc sâmbătă, 30 septembrie. Evenimentul se va termina cu concertul trupei Cargo, care va da tonul unor momente muzicale cu adevărat speciale, dedicate pieselor „Românie te strig” și „Zi de Zi”. Evenimentul va fi prezentat de Cristian Hrubaru de la Rock FM.