Ultimele stiri

Cum a arătat a doua zi a Festivalului internațional de Teatru de Stradă „SEASTREET” / Programul din ultima zi de festival

 

(sursa foto: Primăria Constanța)

SEASTREET – festival internațional de teatru de stradă continuă și astăzi, 30 iulie. Festivalul este realizat cu finanțare în principal din partea Primăriei Municipiului Constanța dar și a Consiliului Județean Constanța (prin Teatrul de Stat Constanța, care este și producătorul executiv al evenimentului).

Șapte companii internaționale de teatru de stradă – din Franța, Columbia, Spania, Italia, România – au prezentat spectacole de percuție, acrobație, marionete supradimensionate, dans, instalații interactive, parade, cântăreți ambulanți și altele, în trei locații din Constanța în primele două zile ale evenimentului.

Reprezentațiile principale au în Piața Ovidiu iar paradele se vor desfășura pe bulevardul Tomis – traseul dintre kilometrul zero al Constanței și statuia Lupa Capitolina – și pe faleza Cazinoului din Constanța. Accesul la spectacole este liber, fără nicio restricție de vârstă.

Compania Planète Vapeur din Franța a adus Piața Ovidiu, în cea de-a doua zi de festival, un adevărat „Microcosmos”. În pădurile întunecate, pe pajiști sau câmpii, trăiește o lume stranie, alcătuită din mici creaturi fantastice… Imaginați-vă că acestea s-ar putea transforma brusc în niște vietăți de dimensiuni gigantice, precum o lăcustă de 12 metri înălțime. Publicul va putea admira o suită de elemente din natură, acompaniate de o vioară însuflețită, care zboară suspendată de regina lăcustă, alături de un acrobat care plonjează în gol, imaginând adevărate piruete aeriene. Iluminat pe timp de noapte, „Microcosmos” este spectacolul perfect.

Trupa Mademoiselle Paillette vine din Franța și ne invită mai întâi într-o lume albă, „White World”, animată de personaje stranii, costumate foarte diferit dar, în același timp, asemănătoare. Un spectacol elegant, plin de dantele, crinoline și baloane cu heliu. Trupa este condusă de uriașa Femeie-balon, în rol de regină, însoțită de servitorii și gardienii ei credincioși, gondolieri și creaturi uimitoare, toate în alb.

În cea de-a doua zi a festivalului, aceeași trupă, dar o lume roșie, „Red World”, a realizat spectacol impresionant, un mix impresionant de artiști în costume acoperite parțial de baloane, creând astfel un efect unic, de vis.

Compania El Carromato aduce din Spania marionete gigant, „Big Dancers”, înalte de patru metri, costume și lumini colorate, momente coregrafice care creează o atmosferă magică, electrizantă, de petrecere stradală, invitând publicul la dans și distracție.

Compania Grande Cantagiro Barrattoli din Italia, care este mereu pe drumuri, în spiritul vechii tradiții a muzicienilor și a păpușarilor itineranți, vine cu „Orchestra de stradă a păpușilor”, un teatru muzical ce uimește adulți și copii deopotrivă. Ca scenă a spectacolelor lor, gândite pentru spații deschise, artiștii au ales străzile și piețele din Europa. Oameni, păpuși și instrumente muzicale transmit povești nemuritoare despre iubiri, aventuri, călătorii sau emigrație.

„Be hop!”, cel de-al treilea show al francezilor de la Remue-Ménage, debordează de energie, propunându-și să exprime toate visele și fanteziile celor care au vrut să depășească limitele imaginabilului prin intermediul tehnologiei. Într-un vârtej vesel, toate artele – dansul, muzica, artele plastice – se regăsesc în cultura urbană. În mijlocul tumultului creat de artiști, spectatorii au prilejul să se dezlănțuie, pe antrenante ritmuri hip hop.

Programul SEAStreet din ultima zi de festival

FALEZA CAZINO
19:00 & 21:00 – „PUPPET STREET BAND” – compania Grande Cantagiro Barrattoli (Italia)

BULEVARDUL TOMIS (de la intersecția cu Bd. Ferdinand până la statuia Lupa Capitolina)
19:00 – „BIG DANCERS” – compania El Carromato (Spania)
19:30 – „FREESTYLE PUPPETRY” – Teatrul de Animație Țăndărică ( România)
20:00 – „WHITE WORLD” – compania Mademoiselle Paillette (Franța)
20:30 – „FREESTYLE PUPPETRY – Teatrul de Animație Țăndărică (România)
21:00 – „BIG DANCERS” – compania El Carromato (Spania)
22:00 – „WHITE WORLD” – compania Mademoiselle Paillette (Franța)

PIAȚA OVIDIU
22:30 – „20′ STREET BALLET” – compania Remue Ménage (Franța)

Alte articole

28 oct. 2020 10.07 am

  Trăim vremuri dificile în încercarea de a ne reinventa pentru a conviețui cu un virus pe care cel puțin până acum nu am reușit să îl combatem. Viața noastră s-a schimbat în mod evident…

27 apr. 2022 4.53 pm

  Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a anunțat, miercuri, că va retrage proiectul privind revocarea dreptului de folosință gratuită constituit în favoarea Uniunii Artiștilor…

stagiunea estivala 2

22 aug. 2023 12.56 pm

În ultimul weekend al lunii august, Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” a pregătit trei spectacole încântătoare în cadrul Stagiunii Estivale 2023. Accesul publicului este gratuit.…

14 feb. 2022 8.14 pm

  Asociația „Constanța Altfel”, fondată de actualul primar al Constanței, Vergil Chițac și de city managerul orașului, Felicia Ovanesian, va organiza un eveniment cultural, la care va…

06 apr. 2023 5.02 pm

În acest weekend, Teatrul de Stat Constanța a programat două reprezentații ale spectacolului „UNIVERSURI PARALELE” de David Lindsay-Abaire, în regia lui Radu Iacoban: sâmbătă, 8 aprilie, de…

17 mai 2024 10.24 am

Așteptarea a luat sfârșit! De pe 17 pe 21 mai, Constanța devine destinația perfectă pentru a petrece cinci zile cu muzică pentru toate gusturile, activități sportive, expoziții, streetfood,…