Ultimele stiri

Farul – Voluntari 4-1. Demonstrație de forță făcută de elevii lui Hagi la Ovidiu

(sursa foto: Farul Constanța)

Elevii lui Hagi au strălucit astăzi la Ovidiu, într-o adevărată demonstrație de forță. Farul Constanța a învins FC Voluntari cu scorul de 4-1 în etapa a 2-a a sezonului.

După ce oaspeții au deschis scorul încă din minutul 9, „marinarii” au avut puterea să revină prin Larie, care a bifat un hat-trick – trei goluri marcate din penalty (29, 54 și 90+6). De asemenea, Vînă și-a trecut numele pe tabela de marcaj cu o execuție frumoasa în minutul 65.

Octavian Vâlceanu: ”Avem și noi semnele noastre de întrebare!”

Portarul celor de la FC Voluntari a declarat la finalul meciului că are anumite semne de întrebare privind penalty-urile acordate constănțenilor.

”Nu știu câte mai sunt de zis după meciul ăsta. Trei penalty-uri pentru ei, scor de 4-1. Am avut și noi șansele noastre, dar ăsta e fotbalul și ăsta e rezultatul. Un meci e făcut pe momente, iar ei au speculat mai bine aceste momente.

Eu le văd la cald, în timpul meciului, nu pot să îmi dau cu părerea acum. Mă gândesc că e și VAR.. Ar fi culmea, bine, s-a mai văzut să nu fie penalty chiar și cu VAR. Nu am cum să comentez, nu am văzut reluări. Avem și noi semnele noastre de întrebare.

Din discuțiile pe care le-am avut, lucrurile se vor așeza și vor intra în linie dreaptă și financiar. Nu cred că asta va fi o problemă. Obiectivul este salvarea de la retrogradare. O luăm meci cu meci, sunt lucruri care trebuie puse la punct”, a spus Octavian Vâlceanu la finalul meciului, potrivit DigiSport.

 

Farul – Voluntari 4-1 (1-1)

Au marcat: Larie 29, 54 și 90+6 (toate din penalty), Vînă 65 / Merloi 9

Cartonașe galbene: Larie 78 / Ricardinho 52

Au evoluat – Farul (antrenor Gheorghe Hagi): Buzbuchi – Sîrbu, Larie, Queiros (46 Artean), Vianna (70 Kiki) – Bassong (46 Grameni), Băluță, Vînă – Mateus (56 Gustavo), Carnat (30 Rivaldinho), Sali. Rezerve: Aioani – N. Popescu, Dussaut, Benchaib.

Voluntari (antrenor Ilie Poenaru): Vâlceanu – Ricardinho (70 Boboc), Matricardi (82 Paz), Armaș, Aliji – Răduț (82 Cocian), Crepulja (70 D. Florea), Rață – Merloi, Nemec (82 Lopes), D. Andrei. Rezerve: Fernandez – Voican, Dumiter, I. Munteanu.

Au arbitrat: Ionuț Coza (Cernica – Ilfov) – Daniel Mitruți (Craiova) și Andrei Constantinescu (București). Arbitru rezervă: Ovidiu Robu (Chitila – Ilfov)

Arbitru VAR: Marcel Bîrsan (București)

Asistent AVAR: Cristian Moldoveanu (Sf. Gheorghe – Covasna)

Observator arbitri: Vasile Bratu (Slobozia – Ialomița)

Observator joc: Marcel Vasile (București)

Alte articole

26 iul. 2023 7.56 pm

Gheorghe Hagi a prefațat în cadrul unei conferințe de presă partida  cu FC Urartu, din turul 2 preliminar al Conference League, care va avea loc la Ovidiu, joi, 27 iulie, de la ora 20:30. Campioana…

27 ian. 2024 10.14 am

Farul Constanța a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formația FCU Craiova, în debutul etapei a 23-a din Superligă. Farul a început partida de la Ovidiu cu ocazia lui Louis Munteanu,…

20 mart. 2023 10.05 pm

Federația Română de Fotbal lansează noul tricou al naționalei, cu mai multe elemente precum brâul tradițional, specific folclorului românesc sau apariția tricolorului în mai multe locuri, potrivit…

09 iul. 2024 10.32 am

La Craiova s-au încheiat luni după-amiază, întrecerile Cupei României de box feminin, competiție la care au participat trei pugiliste de la CSM Constanța. În finala categoriei 81 kg – tineret,…

27 mai 2024 1.51 pm

Simona Halep a urcat trei locuri în ierarhia WTA, conform clasamentului dat publicităţii luni. Sorana Cîrstea este în continuare jucătoarea de tenis din România clasată cel mai bine. Sorana Cîrstea…

07 iun. 2023 3.09 pm

Expoziția „Stadionul FARUL  – Templul sportului constănțean” va inaugurată miercuri, 7 iunie, începând cu ora 16:30, la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța, potrivit…