În prima lună de activitate a Comandamentului Litoral 2023, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a efectuat controale la peste 1000 de agenți economici, a dat amenzi de peste 6,5 milioane de lei, a închis, temporar, aproape o sută de unități, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Constanța.
”Cele mai mari sancțiuni s-au aplicat, în general, pentru practici comerciale incorecte sau înșelătoare în raport cu consumatorul, aici referindu-mă, inclusiv, la utilizarea de alte ingrediente decât cele menționate în meniu sau promovarea, de exemplu, a unor locații ca având anumite facilități pe care în realitate nu le au”, a declarat președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Horia Constantinescu.
Se pare că temerile turiștilor că alimente de anii trecuți sunt vândute sezonul acesta ca proaspete s-au adeverit: ”Din păcate, unele dintre acestea sunt ascunse privirii consumatorilor. Și aici mă refer la produse alimentare congelate și depozitate neconform de la un sezon la altul și revândute în sezonul următor, lucru pe care noi îl considerăm și este, de fapt, un atentat la sănătatea consumatorilor. Lucrurile trebuie să capete o nouă șansă în sensul educării operatorilor economici. Avem un ghid de bune practici la care lucrăm cu industria de profil pentru a deveni o biblie aceste activități”, a adăugat directorul ANPC.
