Ultimele stiri

Primele declarații ale primarului Constanței privind ancheta DNA în care este suspect

 Este vorba despre finanțarea rundei a treia a campionatului mondial UIM XCAT de ambarcațiuni de viteză organizată recent la Mamaia

(sursa foto: Info-Sud-Est)

Primarul Constanței, Vergil Chițac, a făcut primele declarații privind ancheta DNA în care este suspect. Procurorii anticorupție cercetează finanțarea rundei a treia a campionatului mondial UIM XCAT de ambarcațiuni de viteză organizată recent la Mamaia, potrivit comunicatului DNA.

Chițac îi contrazice pe procurorii DNA, afirmând că există un contract de finanțare, un referat de specialitate și de asemenea, o viză de control financiar.

„Am luat notă de conținutul comunicatului DNA cu privire la dosarul al cărui subiect este finanțarea rundei a treia a campionatului mondial UIM XCAT de ambarcațiuni de viteză organizată recent la Mamaia, primele două runde organizate în Italia, iar ultimele două urmând să fie organizate în Dubai. Competiție comparabilă cu Formula 1 pe uscat.

În comunicatul DNA se susține că finanțarea competiției sportive s-a realizat fără un contract, fără procedură de selecție publică și fără referat al compartimentului de specialitate.

În realitate, există contract de finanțare aprobat prin HCL 162/27.04.2023, există referat de specialitate care a stat la baza aprobării HCL-ului menționat, există, de asemenea, și viză de control financiar preventiv, fără de care nu am semnat niciodată vreo plată.

În concret, în conformitate cu legea nr.69/2000 (legea sportului), art.181 alin.2 lit D, s-a finanțat de către Primăria Constanța un program sportiv desfășurat pe raza Mun. Constanța și organizat de către Federația Română de Yachting.

Suma a fost virată, prin CSM Constanța, în contul Federației Române de YACHTING. Nu la Monaco.

Am pus la dispoziția DNA toate documentele menționate și întreaga documentație de finanțare desfășurată, conform legii.

Mi-ar plăcea să păstrăm o atitudine demnă și corectă față de această anchetă, ceea ce include abținerea, pe cât posibil, de la alte comentarii din partea mea în spațiul public, cel puțin pe acest subiect”, a declarat primarul Constanței, Vergil Chițac.

Citește mai mult despre acest subiect:

Alte articole

29 mart. 2022 1.16 pm

  Un inspector școlar din cadrul ISJ Constanța este acuzat pentru luare de mită. „În perioada august – septembrie 2021, inculpata Cabrancea Iulia Cristina, în calitatea menționată mai…

30 sept. 2024 1.10 pm

Hidrologii au restrâns avertizările de inundaţii valabile până marţi, astfel că se mai află sub incidenţa unui Cod portocaliu râuri din judeţele Vaslui, Galaţi, Tulcea şi Constanţa. Conform…

30 sept. 2024 1.01 pm

Polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu au desfășurat, pe 28 septembrie, o acțiune pentru verificarea legalității deținerii unor categorii de arme. Astfel,…

20 nov. 2023 12.22 pm

În vederea executării lucrărilor de conectare la sistemul centralizat a noilor rețele de alimentare cu apă din Stațiunea Mamaia, RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei potabile de marți –…

19 apr. 2023 1.22 pm

  Polițiștii de frontieră au confiscat bunuri de peste 10.000 de lei din bagajul a doi pasageri români dintr-un autocar ce efectua curse pe ruta Turcia – România, potrivit unui comunicat de…

30 sept. 2024 1.39 pm

Registrul Auto Român (RAR) a lansat un nou chatbot numit RAReş, care este disponibil pe site-ul instituţiei. Acest asistent virtual facilitează accesul publicului la informaţii tehnice esenţiale,…