Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecții:
CHIȚAC VERGIL, primar al municipiului Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
VINTILĂ ALIN, director executiv în cadrul Primăriei Municipiului Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
TALPEȘ ANDREI, președinte al Clubului Sportiv Municipal Constanța, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
– șantaj.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2023, cu ocazia derulării unui eveniment sportiv, organizat în Municipiul Constanța de o asociere formată din cinci entități (din care făceau parte și Primăria Municipiului Constanța, Clubul Sportiv Municipal (C.S.M.) Constanța, Federația Română de Yachting (FRY) și o societate comercială cu sediul în Monaco), suspectul Chițac Vergil, în calitatea menționată mai sus, beneficiind de ajutorul celorlalte două persoane și cu încălcarea prevederilor legislației primare, ar fi aprobat finanțarea în totalitate a întregului eveniment.
Concret, finanțarea competiției sportive s-ar fi realizat de către Primăria municipiului Constanța fără a exista un contract de finanțare care să fi fost atribuit în urma unei proceduri de selecție publică și fără să existe viză de control financiar preventiv sau vreun referat al compartimentului de specialitate.
Întrucât, prin „înțelegerea” unora dintre părți s-ar fi stabilit ca banii rezultați din finanțare să ajungă în conturile societății comerciale, cu sediul în Monaco (în condițiile în care aceasta nu ar fi prestat vreo activitate bine definită în cadrul evenimentului respectiv), suspectul Talpeș Andrei ar fi exercitat constrângeri asupra unor persoane din conducerea Federației Române de Yachting pentru a le determina pe acestea să efectueze o plată în valoare de aproximativ 290.000 euro către societatea respectivă.
În condițiile de mai sus, în conturile societății comerciale, cu sediul în Monaco, ar fi fost virați în total 1.728.000 lei, sumă ce reprezintă un prejudiciu pentru Primăria municipiului Constanța.
În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane. Celor trei suspecți li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
Principalele momente ale zilei:
14:53 Primarul Vergil Chițac a ieșit cu zâmbetul pe buze de la sediul DNA Constanța Acesta a declarat că nu poate să spună prea multe, menționând faptul că ar fi vorba despre o procedură derulată de CSM. Întrebat de către jurnaliștii prezenți în ce calitate a fost chemat la DNA, Vergil Chițac a declarat: “Nu pot să vă spun. Problema s-a derulat la CSM.”
14:38 Vergil Chițac a ajuns la sediul DNA Constanța ultimul. Edilul a venit zâmbind și a declarat că nu știe și urmează să dea declarații după ce va ieși.
13:52 Alin Vintilă, șeful departamentului de Achiziții din Primăria Constanța, a ajuns la audieri. Primarul Vergil Chițac este așteptat la ora 14:30. Ambii vin în calitate de suspecți, conform surselor ISE.
13:40 Viceprimarul PNL Ionuț Rusu a declarat pentru Info Sud-Est că ”nu știe absolut nimic despre percheziții și despre acest dosar” și că până la acest moment nu a fost căutat de nimeni. ”Eram în concediu, acum mă întorc înapoi sunt pe Autostradă. Eu am telefonul deschis, nu am fost căutat până acum, nu știu nimic”, a declarat viceprimarul Ionuț Rusu pentru Info Sud-Est.