Ultimele stiri

Farul II nu va mai evolua în Liga a 3-a / Hagi investește în juniori și susține eforturile echipei de seniori în sezonul 2023-2024

Sursa foto: Farul Constanța

Echipa secundă a campioanei României, Farul Constanța, nu va mai participa în ediția 2023-2024 din Liga a 3-a, transmite clubul de presă prin intermediul unui comunicat de presă

Reprezentanții clubului constănțean transmis faptul că „decizia a fost luată în urma programului foarte încărcat pe care echipa de seniori a clubului îl va avea în noul sezon”.

Având în vedere că echipa este angrenată în trei competiții pentru sezonul 2023-2024 – respectiv campionatul, cupele europene și Cupa României, jucătorii echipei secunde vor fi folosiți pentru numărul mare de meciuri ce urmează să fie disputate.

De asemenea, grupele de juniorii de la Liga de Tineret si U17, acolo unde din păcate nu s-a mai reușit câștigarea titlului în ultimii doi ani, reprezintă o altă prioritate a clubului, care va avea în continuare ca obiective noi trofee naționale și o nouă participare în Youth League.

Amintim că Farul Constanța II, echipa a doua a formației constănțene, a pierdut de promovare pe care l-a disputat cu formația CS Tunari. Juniorii lui Hagi au fost foarte aproape de o promovare istorică dar experiența celor de la CS Tunari s-a văzut pe teren. După 3-1 pentru „marinari” în tur, Tunari s-au impus în retur cu 4-0 și își continuă visul de a pătrunde în Liga a II-a, potrivit biroului de presă al formației Farul Constanța. Cu scorul general de 5-3 CS Tunari s-a calificat în cel de-al doilea baraj pentru accederea în Liga a II-a, pe care îl va susține împotriva ilfovenilor de la SC Popești Leordeni (3-2 la general cu CS Afumați). Turul este programat pe 3 iunie, iar returul pe 7 iunie.

 

 

Alte articole

03 feb. 2024 12.23 pm

CSM Constanța a triumfat în dubla cu ALCL TT Grand-Quevilly și readuce astfel tenisul de masă de cupe europene la Constanța! Tânăra noastră echipă a produs șocul sferturilor de finală, eliminând…

07 iul. 2023 12.09 pm

În urmă cu un an, în cadrul Supercupei României, avea loc primul meci oficial din ccompetițiile interne cu VAR, se arată într-un comunicat remis de FRF. La finalul primului sezon de Liga 1 cu asistență…

16 oct. 2020 12.28 pm

Am observat că deja au apărut veșnicii contestatari, cei care stau după colț și așteaptă momentul oportun să strige în gura mare “demisia!”. Deja s-a uitat performanța făcută de Mirel…

04 dec. 2022 4.31 pm

Farul Constanța a învins cu scorul de 8-0, acasă, formația FC Botoșani, astăzi, 4 decembrie, într-un meci disputat pe stadionul Stadionul Viitorul din Ovidiu. Formația constănțeană a reușit…

05 sept. 2021 4.15 pm

  Farul Constanța a învins Galatasaray, scor 3-1, la Istanbul, duminică, într-un meci amical. Echipa antrenată de Gheorghe Hagi a fost condusă până în minutul 84, atunci când gogheterul…

23 iun. 2021 11.40 pm

Farul Constanța a învins Corona Brașov în primul meci amical, disputat în cantonamentul din Poiana Brașov, pe stadionul Metronom, unde au asistat aproximativ 200 de spectatori, potrivit site-ului…