Ultimele stiri

Angajații din Sănătate au anunțat că vor intra în grevă japoneză

sindicat protest sanatate SINDFISC (sursa foto: Facebook/ Confederatia Nationala Sindicala "Cartel ALFA")

România se pare că se pregătește de o nouă grevă după cea inițiată de dascăli – sindicaliștii din mediul Sănătății au anunțat că vor intra în grevă japoneză începând cu miercuri, transmite Antena3CNN.

De asemenea, aceștia au menționat faptul că greva japoneză va începe miercuri iar ulterior, pe 15 iunie dacă nu se schimbă nimic se va începe greva de avertisment, urmată de greva generală de la 1 iulie.

În cazul în care Sănătatea intră în grevă generală, pe parcursul acesteia vor fi asigurate urgențele medicale. Federația Sanitas a anunțat ca va intra în grevă generală la 1 iulie în timp ce CNS Cartel alfa cere demiterea Ministrului Muncii, în contextul grevelor suprapuse.

CNS Cartel ALFA cere demiterea Ministrului Muncii

Comunicatul integral remis de CNS Cartel ALFA:

„A doua măsură urgentă este revenirea la o fiscalitate echilibrată a muncii, prin transferul unui procent din contribuțiile sociale înapoi către angajator.

Conflictul social amplu existent astăzi în România și care cuprinde din ce în ce mai multe categorii socio-profesionale este rezultatul direct:

– al unor decizii politice greșite (precum mutarea integrală a poverii fiscale asupra lucrătorilor);

– al lipsei de responsabilitate a guvernanţilor, care au produs și întreținut un adevărat haos legislativ, prin adoptarea de legi pe care apoi le-au blocat de la aplicare și prin întreținerea unor inechități majore în societate;

– al incompetenței promovate la toate nivelurile de decizie;

– al lipsei de consultare cu partenerii sociali;

În fapt, lipsa unei consultări reale este sursa principală a tuturor conflictelor. Obstrucționarea dialogului social și atitudinea arogantă a guvernanților au dus la blocajele actuale ce au amplificat nemulțumirile lucrătorilor.

Ministrul Muncii interpretează într-un mod personal și dictatorial dialogul social. El invită la discuții anumiți parteneri sociali, după criterii care nu se regăsesc în nicio lege a dialogului social.

Proiecte de legi extrem de importante, cuprinse în PNRR – reforma pensiilor speciale, legea salarizării și reforma sistemului public de pensii, au fost elaborate fără niciun fel de consultare cu partenerii sociali.

Lipsa de transparență, modul în care clasa politică ține cu dinții de privilegii aberante și sfidătoare, precum pensiile speciale ale aleșilor, ratarea termenelor din PNRR, dar și semnalele negative transmise de Bruxelles, arată clar incompetența guvernului în gestionarea procesului de revenire din criză.

Primul pas necesar pentru gestionarea conflictelor este DEMITEREA actualului ministru al muncii şi intrarea într-un dialog social real și responsabil.

O a două măsură prioritară este revenirea la un sistem fiscal echilibrat, cu transferul imediat a unui procent din contribuțiile sociale ale angajaților înapoi către angajator.

Haosul politic nu este creat de către lucrătorii care sunt în stradă sau amenință cu greva. Răspunsul acestora vine după șiruri lungi de nemulțumiri în care negocierile au eșuat, iar doleanțele lor nu au fost luate în seamă.

Nu doar incompetența domnului Budăi ne-a adus în acest prag, ci și lipsa de preocupare, empatie și solidaritate cu oamenii muncii, ruptura majoră dintre clasa politică și cetățeni.

Politicienii tratează sindicaliștii din educație precum un cartof fierbinte, l-au pasat de la unul la celălalt, fără a zice ceva clar. Accentul se pune pe „nevoia de terminare a grevei” și nu pe soluționarea problemelor și a cauzelor acestora.

Reprezentanții clasei politice trebuie să își asume și să deconteze eșecul politicilor care favorizează capitalul în detrimentul lucrătorilor, care au trasformat România în țara muncii ieftine, a lucrătorilor lipsiți de drepturi și venituri decente, a serviciilor publice subfinanțate, la care din ce în ce mai puțini au acces!

CNS Cartel ALFA își exprimă solidaritate cu personalul din educație care a decis continuarea grevei, cu personalul din sănătate și cu toate categoriile socio-profesionale care își revendică drepturile legitime”, se arată în comunicatul CNS Cartel Alfa remis presei.

Ce este greva japoneză?

Greva japoneză constă într-o grevă simbolică, fără încetarea propriu-zisă a domeniului de activitate. Cei ce se află într-o astfel de grevă poartă adesea însemne distinctive precum banderole pentru a atrage atenția asupra cauzei pe care o promovează.

Alte articole

02 oct. 2024 4.00 pm

Misiunea de sprijin oferită de România Greciei, prin trimiterea unui modul de 50 de pompieri care să ajute la stingerea unor incendii de vegetaţie, s-a anulat, anunţă, miercuri, Inspectoratul General…

17 apr. 2024 1.17 pm

Consiliul Superior al Magistraturii a amânat, miercuri, decizia în cazul judecătoarei din dosarul accidentului de la 2 Mai. Inspecţia Judiciară solicitase suspendarea acesteia din funcţie, iar cererea…

29 dec. 2024 11.33 am

În primele unsprezece luni din anul 2024, în urma misiunilor desfăşurate în punctele de trecere a frontierei şi în zona de competenţă, poliţiştii de frontieră au descoperit 311 autovehicule…

08 dec. 2023 4.55 pm

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat vineri, la Slatina, că Pilonul II de pensii nu va fi modificat şi ceea ce a fost asumat prin PNRR se va pune în aplicare. ”Vă spun foarte clar şi fără…

12 ian. 2024 6.13 pm

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a fost prezent, astăzi, în judeţul Prahova, unde a vizitat o fermă din localitatea Baba Ana care se ocupă de reproducţia la scroafe. Ministrul a declarat că…

19 mart. 2025 8.14 pm

Cinci persoane au fost trimise în judecată pentru incitare la violenţă, ameninţare şi promovarea în public de idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe. Procurorii…