Strada Theodor Burada va fi închisă temporar, în perioada 07-09 iunie, între orele 08:00 și 18:00 pe tronsonul cuprins între strada I.L. Caragiale și strada București pentru lucrări de asfaltare, transmite Primăria Constanța.
Aceste lucrări se realizează după ce pe tronsonul amintit au fost înlocuite conductele de termoficare, menționează municipalitatea. În această perioadă, participanții la trafic sunt îndemnați să folosească rutele alternative.
Amintim că lucrările executate au făcut parte din traseul Magistralei I, aparținând rețelei de transport a agentului termic primar. Acest tronson de magistrală face parte din proiectul de modernizare cuprins în Etapa I finanțată prin Programul Operațional Infrastructura Mare axa 7.1, în valoare totală de 50 de milioane de euro, fonduri accesate de Primăria Constanța pentru îmbunătățirea condițiilor de încălzire a populației recordate la sistemul centralizat.