Ultimele stiri

Bărbat depistat în flagrant în timp ce ridica un colet în care se aflau arme de foc

(sursa foto: IPJ Constanța)

Polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au identificat la data de 8 mai un bărbat, de 34 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Astfel, la data de 8 mai a.c., în jurul orei 11.50, acesta a fost depistat în flagrant, pe strada Unirii din municipiul Constanța, în timp ce ridica un colet, sosit din străinătate, în valoare de aproximativ 2.000 de lei, în care se aflau arme de foc.

În interiorul coletului, polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au descoperit două arme neletale supuse autorizării, respectiv o pușcă cu aer comprimat, de calibrul 5.5 mm, și un pistol, de calibrul 9 mm, precum și o cutie cu 10 cartușe, de calibrul 9 mm, cu gaz iritant-lacrimogen.

Armele și muniția au fost ridicate în vederea confiscării.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Alte articole

02 apr. 2022 11.33 am

  Patru sancțiuni în valoare de 150.000 de au fost date în urma controalelor efectuate de comisarii Gărzii de Mediu Constanța la depozitele de deșeuri din Costinești și Portul Constanța.…

05 mart. 2023 5.31 pm

Fata de 14 ani, care a dispărut din judeţul Tulcea în noaptea de marţi spre miercuri, a fost găsită, duminică dimineaţa, în gara Timişoara Nord, poliţiştii stabilind că nu ar fi fost victima…

10 sept. 2023 2.10 pm

La data de 10 septembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 3 Poliție au desfășurat o acțiune pentru menținerea ordinii și liniștii publice și combaterea…

strada Ionel Teodoreanu din cartierul Palazu Mare

16 iun. 2023 11.30 am

Echipele Confort Urban intervin astăzi cu utilaje pentru decopertarea carosabilului pe tronsonul cuprins între strada Corneliu Baba și strada Recoltei, traficul rutier fiind restrictionat parțial,…

20 nov. 2023 1.39 pm

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au fost solicitați să intervină luni, 12 noiembrie, în municipiul Constanța, pe strada Bărăgan numărul 2, acolo…

18 apr. 2023 4.44 pm

Noul proiect constă într-un plan complet de resistematizare rutieră și pietonală, care cuprinde  crearea unei zone de oprire în siguranță și de debarcare a copiilor în dreptul unităților…