Darius Vâlcov a fost dat în urmărire generală, conform site-ului Poliției Române. Potrivit surselor G4Media, Vâlcov nu mai are domiciliu în România, ci în Italia, unde ar avea în derulare o afacere. Polițiștii din capitală au primit marți mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea pe numele fostului ministru.
„Cel în cauză este condamnat de Tribunalul București la o pedeapsă privativă de libertate, de 6 ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de spălare de bani și trafic de influență, sentință rămasă definitivă prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție. La acest moment se desfășoară activități specifice, în vederea depistării persoanei în cauză”, se precizează în comunicatul transmis de Poliția Capitalei.
Doi oameni de afaceri din judeţul Olt, Constantin Tomescu şi Bogdan Timofte, condamnaţi în dosarul ”Tablourilor” alături de Vâlcov, s-au prezentat marţi seara la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt şi au fost transportaţi la Penitenciarul Craiova în vederea executării pedepselor, anunță Agerpres.
Context:
Darius Vâlcov a fost condamnat definitiv la șase ani de închisoare cu executare. Fostul ministru de Finanțe este condamnat de Tribunalul București la o pedeapsă privativă de libertate, de 6 ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de spălare de bani și trafic de influență, sentință rămasă definitivă prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit Antena 3 CNN. În primă instanță, el primise o condamnare de opt ani de închisoare. Potrivit surselor G4Media, Vâlcov nu mai are domiciliu în România ci în Italia.
„Contopește pedepsele stabilite prin prezenta decizie şi aplică inculpatului Vâlcov Darius Bogdan pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare la care adaugă un spor de 1 an închisoare, reprezentând o treime din totalul celeilalte pedepse de 3 ani închisoare, acesta urmând să execute, în final, pedeapsa de 6 ani închisoare. Menține măsurile asigurătorii luate faţă de inculpatul Vâlcov Darius – Bogdan prin ordonanțele din 27 martie 2014, 31 martie 2015, 30 aprilie 2015 şi 11 mai 2015 emise în dosarul nr. 378/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de combatere a corupției, până la concurența sumei de 6.200.000 lei”, potrivit ÎCCJ.