Ultimele stiri

Droguri la festival: Mai mulți bărbați au fost arestați de către oamenii legii în Mamaia

În perioada 27-28 aprilie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea infracțională a 11 persoane, participante la un festival care se desfășoară în stațiunea Mamaia, cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic internațional de droguri de risc şi mare risc, trafic de droguri de risc şi mare risc şi deţinere, fără drept, de droguri de risc pentru consum propriu.

Din cercetări a reieșit că bănuiții ar fi introdus, în România, transportat, depozitat și deținut cantități însemnate de droguri de risc și de mare risc, în scopul comercializării în cadrul unui festival ce se desfăşoară în staţiunea Mamaia, judeţul Constanța, la data de 27 aprilie a.c., la ore şi în locaţii diferite, fiind prinși, în flagrant delict, în timp ce comercializau astfel de substanţe.

De asemenea, aceștia ar fi promovat vânzarea drogurilor prin intermediul unor aplicații de mesagerie, precizând preţurile pentru fiecare tip de drog.

Ulterior, au fost puse în aplicare 4 mandate de percheziţie domiciliară, fiind identificate și ridicate 300 de comprimate de ecstasy, 70 de comprimate 2 CB („pink cocaine”) şi 100 de grame de cocaină, 50 de grame de ketamină, 10 grame de hașiș și 10 doze de metamfetamină.

Astfel, la data de 28 aprilie a.c., procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanţa au dispus reţinerea a 6 persoane, cetăţeni străini, cercetate sub aspectul savârşirii infracţiunilor de trafic internațional de droguri de risc şi mare risc, trafic de droguri de risc şi mare risc şi deţinere, fără drept, de droguri de risc pentru consum propriu.

În cursul aceleași zilei, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanţa a dispus arestarea preventivă a reținuților, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română și de sprijinul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.

Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Alte articole

25 feb. 2025 11.10 am

Luni, 24 februarie, în jurul orei 15.50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 3 Poliție au fost sesizați, de un bărbat de 19 ani, cu privire la faptul că ar fi avut…

19 aug. 2024 12.12 pm

Ionuț Cealera, fostul manager interimar al Serviciului de Ambulanță Județean Constanța, a fost declarat incompatibili de către Agenția Națională de Integritate (ANI). Potrivit ANI, acesta s-a…

29 dec. 2020 2.16 pm

INSP nu a dat aviz favorabil pentru ieșirea din carantină a municipiului Constanța, înainte de termenul inițial, în speță, 1 ianuarie, ora 20:00. În schimb, localitățile Ovidiu și Grădina…

01 nov. 2023 2.53 pm

Primăria Constanţa anunţă că au fost montate noi bănci de odihnă pe scările de acces către plaja Neversea și pe strada Traian. De asemenea, în aceleași zone au fost montate coșuri de gunoi…

27 mai 2022 5.35 pm

  Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, vineri după-amiază, la City Park Mall, acolo unde a fost declanșată alarma de incendiu. Alarma a fost declanșată, din…

20 ian. 2024 12.50 pm

USR Constanța vă invită să semnați petiția „Aer pentru Constanța. Promenadă, nu șosea de coastă”, pentru realizarea promenadei Mării Negre în locul șoselei de coastă. Promenada Mării…