După două luni de execuție bugetară, guvernanții, prin vocea ministrului de finanțe, anunță că nu se închide „T”-ul bugetar, întrucât este o gaură de aproape 20 de miliarde de lei, asta deși cu câteva săptămâni în urmă populismul salarial era la cote maxime.
Puștiul lui Andersen ne-a transmis că Împăratul este gol, iar Caritasul bugetului dă semne de slăbiciune, asta ca să nu spunem că bugetul a făcut infarct după o cursă de doar două luni, deși era prognozat să reziste 12 luni. După ce și-au tăiat pentru ei și ai lor o felie de pepene dintr-un măr, s-au prins că nu mai sunt bani. Simțind că se apropie pericolul unui Armaghedon bugetar, pușculița partidelor fiind în mare pericol, au proclamat o măsură anecdotică, cu un grad scăzut de plauzibilitate: reducerea cheltuielilor cu 6%.
Expresia „There ain’t no such thing as a free lunch” și-a dovedit aplicabilitatea și în acest caz, a sosit momentul facturării năzdrăvăniilor fiscal-bugetare. Lebăda Neagră a sosit în execuția bugetară mult mai devreme decât și-ar fi închipuit cineva.
Păi cum s-a construit acest buget, dacă a clacat după doar două luni de execuție, un deficit hidos arătându-și fața?! Probabil s-a comis o litanie de erori la construirea bugetului, miopia conceptuală la pachet cu haosul în alocarea fondurilor au fost la ele acasă. Sau de la bun început s-au luat în calcul venituri iluzorii, supraestimate, chiar hiperbolizate, aceasta fiind o altă ștrengărie, doar pentru a face loc cheltuielilor mari, la care niciun politician nu vrea să renunțe din motive electorale. Malpraxis-ul administrativ a ieșit la iveală. Un buget de austeritate ar fi fost devorator de voturi.
Despre bugetul de stat se spune că este cel mai important act administrativ emis de un stat, întrucât este o proiecție financiară a veniturilor și cheltuielilor înregistrate pe parcursul unui an.
Deși liderii politici se erijează în apărători ai bugetului, acesta constituie pentru ei „cardul operativ”, cu ajutorul căruia își plătesc toți loialiștii (Statul, boierul, tot boier!). De fapt, aproape toți politicienii sunt fani ai banului public. Banul public este testosteronul politicienilor. Populismul cu apret electoral a sprintat din nou, dar vestea cu gaura de 20 de miliarde de lei, i-a tăiat din elan. Acrobațiile fiscal-bugetare au fost puse, deocamdată (oare?), pe hold. Pocalul bugetar nu mai spumegă, firavele resurse ale bugetului s-au dovedit a fi insuficiente pentru nivelul cheltuielilor.
Deși se spărsese ”zidul sonic” al nivelului de 50% al datoriei externe din PIB, niciun politician nu a reacționat. Au continuat politicile salariale ultra laxe din administrația publică, pentru care au fabricat justificări turtite. Depășirea pragului de 50% impunea un anumit comportament prudențial conform Legii responsabilității fiscal-bugetare: înghețarea cheltuielilor cu salariile din administrația publică, măsuri pentru reducerea ponderii datoriei publice în PIB. Chiar se dădeau exemple despre țări cu datorii publice mari (Italia, Japonia) care trăiesc foarte bine, dar se ignoră, cu bună știință, că acele țări joacă în altă ligă.
Deci trebuie acoperită această gaură imensă care, după părerea analiștilor se va mări, întrucât inflația se va mai domoli, ceea ce înseamnă încasări mai mici la buget. De unde se vor face economii, astfel încât să nu se supere nimeni? Căci se simte o adiere de alegeri și nu sunt puține. Câțiva membri ai executivului și-au exprimat părerile despre modalitatea de a acoperi această gaură. Ministrul de finanțe a propus ”reduceri în zona cheltuielilor neesențiale, fără impact asupra cheltuielilor sociale și a investițiilor”. Ministrul fondurilor europene a declarat că ”micșorarea încasărilor la buget poate duce la scăderea numărului de bugetari, fie la modificări ale salariilor acestora”. Premierul a fost tranșant – ”am dat sarcină în Guvern ca orice opțiune să fie discutată, mai puțin cea de salarii și cea de investiții”. E greu să faci economii când, din start, îți propui să menții toate sinecurile, adică locurile muncă redundante, create prin decizii politice și să păstrezi și fundamentalismul salarial, la pachet cu fabulosul snop de sporuri. Nimeni nu vrea să deranjeze corul celor legați ombilical de stat, cablați la buget, pe care vrea să-i mențină în azil salarial.
Să nu uităm că în anul 2022, cu o inflație de peste 17%, guvernul a huzurit la capitolul venituri. PIB-ul nominal a crescut, valoarea PIB-ului real nu a mai interesat pe nimeni, iar despre deflatorul PIB-ului nu a mai pomenit nimeni.
Și, iată că, doar după câteva luni, execuția bugetară a ajuns la răscruce. Guvernanții vor să facă rost de bani, pentru plombarea găurii bugetare, făcând economii la cheltuielile generale. S-au vehiculat în spațiul public multe variante pentru reducerea cheltuielilor: înghețarea angajărilor la stat, interzicerea achiziționării de autoturisme în leasing, acordarea sporului deținătorilor de titlul de doctor numai dacă își desfășoară activitatea în domeniul în care dețin titlul de doctor, limitarea exercitării numărului de mandate în consiliile de administrație la cel mult două. Nimic despre restructurarea sectorului bugetar, nimic despre restructurarea administrativă (mai puține județe), nimic despre eliminarea funcțiilor redundante din administrația publică, nimic despre urzeala deasă a lumii chiaburilor bugetari, nimic despre neputințele endemice ale administrației publice. Conceptul de restructurare, deși România are nevoie de restructurare angro, s-a dovedit a fi foarte gingaș pentru atmosfera monarhică din toate partidele și din această cauză a fost ignorat în totalitate. Pentru creșterea veniturilor o soluție ar fi, în viziunea liderilor din partide, majorarea taxelor și a impozitelor. Nu este de neglijat nici faptul că România are o hibă din punct de vedere al colectării banilor la buget, nivelul de 30% din PIB ne poziționează la coada Europei, foarte aproape de ceea ce se numește paradis fiscal. Și creșterea salariului minim pe economie ar aduce ceva bani în plus la buget, dar ar fi și ca un autogol, întrucât salariile în mediul bugetar se calculează în funcție de acesta, ceea ce înseamnă cheltuieli suplimentare de la buget. Un lucru trebuie să fie clar, banii de la buget nu vin din cloud, aceștia trebuie produși de economia reală.
Mă opresc aici, întrucât în momentul când scriu aceste rânduri proiectul Ordonanței pentru reducerea cheltuielilor este contestată și modificată de la o oră la alta. Tot ce pot să le spun guvernanților este: ”Sîc, că n-ai curaj!”.
