Este greu de apreciat de când datează balneoterapia pentru că dovezi arheologice din epoca pietrei atestând locuirea au fost descoperite lângă ape: râuri, lacuri, mări.
Natura a fost prima care a oferit ajutor omului aflat in suferinta fiind primul remediu terapeutic: apa cu diferite compoziții chimice, pamânturi (nămol, turbă), plante (flori, frunze, rădăcini, coaja copacilor).
Natura este si acum o sursa de sanatate cu valente multiple. In arsenalul medical oferit de natură, apele minerale şi-au câştigat, printr-o milenara traditie un binemeritat loc.
Medicina modernă înseamnă, din punct de vedere al studiului, pătrunderea în infrastructura celulei şi în intimitatea proceselor biochimice, concomitent cu „decorticarea” nucleului şi descifrarea codului genetic. Dacă adăugăm la aceasta, avalanşa de medicamente este de înţeles dificultatea în care se găseşte medicul când stabileşte un plan terapeutic în care ar trebui să-şi găseasca locul şi o cură balneară (balneo-climatică).
Balneologia a fost o importantă parte a medicinei timp de secole, dar în ultimile decenii a pierdut mult din importanță. Dovezi empirice, majoritatea din surse vechi, sugerează că balneologia are un mare potenţial terapeutic pentru multe din problemele de sănătate care afectează populaţia. Însă, în zilele noastre balneoterapia are un aer desuet, uneori este privită ca un lux.
Cu toate acestea, balneologia şi balneoterapia nu au încetat să existe, iar oamenii au mers mereu în staţiuni balneare unde au găsit (sau regăsit) remedii pentru suferinţele lor.
În general, metodele balneoterapice sunt nenocive sau puţin agresive, iar intervenţia lor nu se margineşte doar la “repararea” corpului fizic ci se extinde şi asupra stării psihice a bolnavului, respectiv asupra calităţii vieţii. Calitatea vieţii are două componente importante: fizică şi psihologică. Componenta fizică cuprinde aspecte cum sunt: sănătate, dietă şi protecţie împotriva bolii sau a durerii, iar componenta psihologică include: stres, griji, plăcere sau oricare stare pozitivă sau negativă. Combinaţia atributelor care conduc la mulţumirea individului nu este la fel pentru două persoane, astfel că este aproape imposibil de prognozat calitatea vieţii unei persoane. Totuşi se poate presupune că un nivel înalt al calităţii alimentaţiei, al siguranţei personale, o locuinţă plăcută, alături de drepturi şi libertăţi garantate oferă o calitate mai bună a vieţii.
Înţelegerea conceptului de calitate a vieţii în medicină (helth-related quality of life) este importantă, pentru că ameliorarea calităţii vieţii persoanei bolnave sau cu disabilităţi este mai mult decât un obiectiv terapeutic, este un element cu impact asupra deciziei de finanţare a sistemelor de sănătate şi a studiilor şi cercetărilor.
Cristalizarea acestui concept medical alături de redescoperirea virtuţilor medicinei holistice, a valorii terapeutice a unor remedii naturale provenind din medicina tradiţională a diverselor popoare a condus la redeşteptarea interesului pentru balneologie.
Balneoterapia are suportul fiziologic/fiziopatologic al efectelor sale în mecanismele de adaptare ale organismului şi în plus oferă un grad ridicat de ameliorare a calităţi vieţii pacienţilor cu diverse suferinţe.
Raspunsurile adaptative complexe ale functiilor organismului la aplicarea sistematica, succesiva, dozata, a unor factori: termici, chimici, mecanici pe tegument sau pe mucoase constitue terapia de adaptare.
Terapia de adaptare se adreseaza organismului in intregul lui si urmareste echilibrarea balantelor homeostatice, raspunsul fiind mai lent, uneori greu de anticipat. Putem compara cuplul pacient/factor terapeutic natural cu un sistem cibernetic optimizat la nivelul sistemelor de autoreglare sub actiunea complexa a factorilor terapeutici.
Viaţa modernă cu nenumăratele facilităţi obţinute ca urmare a dezvoltării tehnologice aduce unele consecinţe nedorite asupra fiinţei umane.
Reducerea contactului cu natura, desfasurarea activitatilor in spatii inchise, aclimatizate, au dus la aparitia notiunii de “homo domesticus” si la consecintele acestui mod de viata, respectiv sindromul de deconditionare caracterizat prin diminuarea/deperformarea capacitatii functionale de reglare a temperaturii corpului (termoreglare) în funcție de temperatura ambientală și activitatea desfășurată. Adaptarea la rece este in legatura nemijlocita cu apararea impotriva bolilor “a frigore” specifice sezonului rece: afectiuni respiratorii, reumatismale, ginecologice, reno-urinare, oto-rino-laringologice.
Termoreglarea la rece este o funcţie adaptativa, deci nestimularea ei duce la deperformarea raspunsului periferic circulator. Solicitarea ei sistematica, repetata, prin aplicarea unor stimuli reci, pe suprafete intinse ale tegumentului, in perioada calda a anului, induce un raspuns adecvat al circulatiei periferice de termoreglare. Cea mai cunoscuta si eficienta modalitate de adaptare a termoreglarii la rece este cura helio-marina care consta in aplicarea succesiva a factorilor contrastanti: cald – expunerea la soare, rece – imersia in apa marii pe o perioadă definită de timp (minimum 10 zile consecutiv).
Altă consecinţă a vieţii moderne este sindromul hipokinetic manifestat prin reducerea maselor musculare, reducerea capacitatii de efort si obezitate. Acest sindrom reprezinta un factor de risc in aparitia multor boli: reumatismele degenerative, boli cardio-vasculare, respiratorii, etc. Prevenirea instalării acestui sindrom şi combaterea consecinţelor negative asupra stării de sănătate se face în staţiunile balneare sau mai modern în spa-uri.
Diminuarea capacității de răspuns adaptativ (sindromul de decondiționare) și reducerea capacității de efort fizic sunt incriminate în multe din bolile civilizației, iar menținerea capcității funcționale la un nive adecvat poate fi obținută intr-un ambient plăcut, într-o stațiune balneară.
Articol scris de Conf. Univ. Dr. Olga Surdu, medic primar RMFB,
Prim-Vice Presedinte FEMTEC,
Membru in Comitetul Stiintific Internațional ISMH
Urmărește ConstantaTV pentru pentru partea a doua a articolului
