Am început o serie de review-uri pentru restaurantele din Portul Tomis. Si nu știu dacă din pură nimereală am ajuns la primul, pe latura de vest a Portului, cea care duce spre Plaja Modern. Si uite-așa am căzut in capcana numita Manarola, cu tot marketing-ul aferent unei redeschideri cu meniu nou si chefi. Toate ingredientele care sa atragă pe unul ca mine. N-am zis niciodată ca debordez de suficient de mult nas încât sa evit capcane de marketing.
De-aia e bun marketing-ul, pentru ca funcționează! Problema e când imediat după marketing intervine realitatea. Iar realitatea…e din punctul meu de vedere destul de departe la Manarola. O sa explic mai jos detaliat de ce. Sper sa aveți răbdare sa citiți pana la final, e si cu putina teorie, ca e nevoie de ea.
Regulile mele sunt mereu aceleași:
1.Niciodată nu anunț vizita la restaurant, pentru ca așa mi se pare corect in primul rând. În al doilea, probabil orice restaurant din Constanta, neobișnuit cu astfel de activitate, ar simți ca-l doare-n…nici acolo de vizita mea de studiu. Deocamdată.
2.Caut sa comand, gust, testez feluri de mâncare cel puțin similare la restaurantele care își aroga un specific similar iar la celelalte, comand si testez fie ce considera ei ca au mai bun in meniu, fie ce consider eu ca ar trebui sa fie reprezentativ la nivel de specific sau tehnici de gătire, gust, prezentare.
3.Nu sunt atotștiutor, sunt doar obiectiv. Si am simțurile dezvoltate si oarecum educate
Manarola e doar o parte din înșiruirea de stabilimente de pe malul Portului Turistic Tomis, îl știți, ala de unde au fost alungați pescarii adevărați ca sa facă loc la tot ce înseamnă peste (in cea mai mare parte) si fructe de mare (99%) congelate. Manarola a părut ca iese in evidenta, odată cu anunțata (trâmbițata) redeschidere si remeniurizare si repersonalizare cu chefi. Lecție: nu plecați pe fenta când vedeți reclame pentru restaurante noi in Constanta, așteptați sa ajung eu acolo si apoi mergeți. Tot așa am picat si in alta capcana, dar ala e un alt review.
ATMOSFERA. 5/10
Manarola nu arată rău. Încearcă dar nu prea reușește până la capăt să te transpună într-un peisaj ușor italian, prin denumirea care aduce aminte de sătucul din Italia, parte a renumitei zone Cinque Terre. Povestea suna bine. Da, doar suna. Decorat cu gust, in culori vii, cu mult albastru, verde si lemn, nu sare in ochi cu detalii prea multe. Muzica ambientala e când italiana, când bumti-bumti, ceea ce e puțin deranjant atunci când încerci sa savurezi o experiență, atunci când crezi ce spun ei in meniu:
„Inspirați de stilul de viață italienesc, am creat Manarola Restaurant & Cocktail Bar, locul unde vei regăsi atmosfera magica a regiunii Cinque Terre, ce iți va răsfăța toate simțurile. Manarola este locul tabieturilor. Acel loc unde descoperi sensul lui „dolce far niente”, lasandu-te in voia unor plăceri simple. Te așteptăm sa întâmpini ziua, admirând liniștea marii in timp ce iți bei încet cafeaua, sa savurezi gustul bucătăriei italiene si al celor mai proaspete preparate din peste, sa deguști un pahar de vin sau un cocktail in timp ce te relaxezi privind valurile marii in lumina calda a apusului.”
Terasa are scaune confortabile, mese simple.
MENIUL 3/10
Un meniu care, la cât e de stufos (nu mai puțin de 21 de pagini!! fără deserturi si băuturi) si la cat de mica si lipsita de personal e in mod obiectiv o bucătărie in Portul Tomis, pare a fi misiune imposibilă pentru orice bucătar sau chef care se încumetă sa-l prepare, zi de zi, atât de bine încât sa facă totul bine, sau măcar ceva.
Ghiveciul meniului se îndepărtează de multe, foarte, prea multe ori de Cinque Terre si nordul Italiei, atât de mult încât la micul dejun poți sa mănânci englezește (english breakfast, oua scrambled), oua benedict americane, franțuzește (croque madame) iar la celelalte tipuri de mâncare poți sa ceri si sa primești, eventual : creveți in tempura japonezi, salata cu caracatiță din Grecia, storceag lipovenesc, ciorba țărănească de pui de pe la noi, crap prăjit, saramura, creveți pil-pil, paella din Spania, pui chinezesc picant, pulpa de rata confit, coaste de porc, T-bone USA, stroganoff din Moscova, cotlet de berbecuț din Noua Zeelanda, Melci de Burgundia, mămăligă si alte specialități „nord-italiene”. Pe bune?! Ați citit mai sus din meniu: gustul bucătăriei italiene?! Da, si eu. Urmează!
Un paragraf special este pentru focaccia. Nu știu daca știți, dar am o obsesie pentru denumirile din meniuri si ce vine in farfurie. Când scrii focaccia, SERVESTE FOCACCIA! Ei bine, la fel ca in marea majoritate a stabilimentelor din Constanța, acolo unde scrie focaccia, e de fapt doar niște blat de pizza înfipt in cuptor, in forma de pizza, fără sa aibă nici cea mai mica legătura cu pâinea pufoasa, aromata si foarte infuzata cu ulei de măsline căreia italienii ii spun focaccia. Asta e una din marile minciuni care sunt pentru mine atât de descurajante încât sunt necruțător. Am o rugăminte pentru toți cei care citiți aceste rânduri. Încetați sa mai comandați focaccia in Constanta sau oriunde altundeva fără sa întrebați înainte ce urmează sa primiți!
Un alt paragraf special îl voi acorda capitolului de meniu intitulat „pompos” de Manarola : „…doar la noi” si in special zonei de „confit”. Lăsând la o parte faptul ca întregul concept de confit e născut, evoluat si desăvârșit in Franța, meniul are doua astfel de preparate care pentru unul ca mine, suna incitant. Ciolan de miel (confit) si Obrăjori de vita (confit). Pentru cine nu știe ce e confit, explic pe scurt: e o metoda de preparare a cârnii si a unor legume care presupune fierberea, da fierberea, la temperaturi relativ mici într-o baie de grăsime (grăsime de rata, gâsca, porc, ulei vegetal) pentru perioade destul de lungi de timp, atât de mult încât respectivele proteine ajung sa fie extrem de fragede. Un procedeu relativ simplu, care daca s-ar realiza efectiv in restaurantul care le introduce in meniu ar fi un mare, mare plus. O întrebare adresata ospătarului a adus însă cu sine un răspuns dezamăgitor: produsele vin semipreparate. Asta presupune ca altcineva le-a aromat, altcineva le-a preparat, tu, Manarola doar finalizezi un proces de gătire care nu presupune multa pricepere. Atât despre „doar la noi”. Daca vreți si voi produse confit doar ca la ei, căutați pe internet sau la primul supermarket, veți găsi confit doar ca la Manarola.
MIC DEJUN
Pentru ca am vrut sa pot sa descriu mai multe preparate, am vizitat restaurantul de doua ori in aceeași zi. Așa am putut sa gust Ouăle Benedict de la Manarola. Orice căutare pe internet despre „eggs Benedict” o sa ofere cam aceeași definiție : „Eggs Benedict este un mic dejun american comun sau un fel de mâncare pentru brunch, constând din două jumătăți de brioșă englezească, fiecare acoperită cu bacon canadian, un ou poșat și sos olandez”.
Cum sunt ouăle Benedict la Manarola? Ouă Aproape Benedict. N-am pretenții de bacon canadian, dar când citesc in meniu Benedict, mă aștept la brioșa englezească (de altfel ușor de preparat), mă aștept la ouă posate spre perfecțiune cu gălbenuș care curge si inundă brioșa, la un sos olandez bine aromat si la niște gust. Spun aproape Benedict pentru ca la Manarola, in loc de brioșa englezeasca e pâine prăjită (un mare minus, singura parte buna e ca e pâine cu maia), in loc de oua posate așa cum trebuie sa fie posate am primit oua cleioase, cu gălbenușurile aproape închegate, gătite prea mult pentru rețeta asta si un gust aproape lipsa. Spun asta pentru ca bucătăriei fie i-a fost frica de sare si piper, fie nu știe sa le folosească.
APERITIV
La aperitiv, am ales și gustat Bruschetta Burratina, cu burrata, măsline, jamon, Nimic, dar absolut nimic la bruschettele astea nu a presupus nicio forma de pregătire in vreun fel, e o adunătură de ingrediente luate din borcan sau folia protectoare de la supermarket si înghesuite pe felii de pâine prăjită simpla. Dezamăgitor. Or fi vrut sa le numească crostini si s-au încurcat.
FEL PRINCIPAL
Am comandat:
Tagliatelle cu crema de trufe si creveți
Aici intervine marea capcana, asta e preparatul pe care l-am găsit in profilurile sociale ale stabilimentului si care, in pozele de prezentare părea, doar părea ca e ceva deosebit. Plus de asta, pentru mine, cam orice conține trufe devine imediat entuziasmant. Asta e poza lor.
Diferența intre ce am așteptat si ce am primit a fost una ca de la cer la pământ. De ce? Uite de ce: tagliatelle-le erau nefierte. Nefierte, nu al dente, ca știu ce-i aia! Preparatul putea fi ușor servit pe post de desert, atât de lipsit de orice urma de sare era, aspectul era de…de paste trântite efectiv in farfurie. Trufele, prezente in denumire si in meniu cu un gramaj impresionant (20 gr) sunt abia perceptibile deși prezenta trufei într-o cantitate așa cum e menționată in meniu are abilitatea de a-ti umple gura de gustul inconfundabil pe care ori îl iubești ori îl urăști. Am mai spus ca pastele erau nefierte?!
Așa arătau în pozele lor
Așa arătau în farfurie
Spaghete AOP
Din nou, puțin context. Orice fel de paste care conțin acronimul AOP este si trebuie sa fie o expresie a mai tot ce înseamnă bucătăria Italiana, in toata simplitatea si splendoarea ei, cu un mod de preparare care nu suporta reinterpretări (pentru ca este un clasic al specificului Italian), atunci când adopți denumirea asta ești absolut obligat sa respecți tot ce înseamnă: A-aglio, usturoi, ușor caramelizat in ulei de măsline fără sa fie ars, dar foarte prezent ca textura si gust, Olio – ulei de măsline, din abundenta, P-peperoncino, ardei roșu iute, atât de prezent si el ca intensitate si culoare. Peste toate astea, este absolut imperativ pătrunjelul. Umilul, verdele pătrunjel. Dar știți de ce? Pentru ca ingredientele astea puține si simple sunt Italia: rosul din peperoncino, albul din usturoi si verdele din pătrunjel e exact steagul tarii ăsteia pe care o insulta Manarola cu preparatul pe care îl servește pe post de AOP.
Ce am primit eu: aceleași paste nefierte, aceeași lipsa de condimentare, lipsa oricărei urme de usturoi solid, lipsa oricărei urme de peperoncino compensata de 4 fulgi de ardei iute uscat si trei firicele de pătrunjel. In plus, am primit roșii cherry si măsline kalamata. Nu cred ca am fost de multe ori pus in situația de a fi șocat de la început pana la sfârșitul care a venit doua îmbucături mai târziu. Un eșec impardonabil care îmi arata măsura a cam tot ce poate sa iasă din bucătăria aia, care îmi ridica întrebarea: Daca ceva atât de simplu ca o porție de Spaghete AOP a ieșit așa din bucătărie, cum ar putea celelalte 21 de pagini de meniu sa fie altfel?
Fritto Misto
Punga de fructe de mare congelate cred ca ieșise deja la pensie când a fost deranjata ca sa își ocupe locul pe masa. Asta, sau baia de ulei in care a fost aruncata împreună cu legumele (cum sa prăjești legume in baie de ulei, cum?!) era aromata cu parfum de rânced. Despre punga de amestec de salate dezvirginata si lăsată așa, neatinsa de vreo asezonare nici nu merita sa mai spun ceva.
Tzatziki
Da, știu, italian si el (NU!) comandat lângă fritto misto avea tot atâta legătură cu preparatul al cărui nume îl poarta nejustificat cam cât am eu cu fizica cuantică. Adică deloc. Un iaurt lung (ceva iaurt de băut, sana, kefir), fără gust, cu mai nimic altceva care să se apropie de aroma sosului emblematic si CREMOS al „grecilor din Nordul Italiei”.
DESERT
Nimic făcut in stabiliment, totul adus de la alții, nu am comandat.
SERVIREA 7/10
Conversația cu personalul a relevat faptul ca pastele nefierte nu au fost izolate, deja se plângeau si alții de același lucru de vreo 3 zile. Cu toate astea, veneau la masa la fel de nefierte. Si fade. Si urate in farfurie. Aceeași conversație a relevat ca inclusiv personalul era surprins de inovația AOP-ului fără, fără P si fără pătrunjel. Durata mare de preparare pentru comenzile simple nu se justifica decât dacă e haos în bucătărie (eram 5 oameni la aceeași masă, nimeni altcineva in restaurant). Aperitivul a venit în același timp cu felul principal, fără să se ceară expres asta.
Concluzie:
Expresie a conceptului „dăm bine în poze dar ratăm farfuriile cu grație”, a minciunilor unui meniu mult prea vast pentru capacitatea obiectivă și subiectivă de preparare, mult prea internațional pentru specificul italian pe care îl promite fără să se țină de cuvânt, Manarola este doar un loc în care sa bei cafea ți eventual un cocktail pe malul mării dar nimic, absolut nimic mai mult, pentru simplul motiv că nu merită. Fără gust, cu execuție greșită si insultătoare pe alocuri, noul Manarola este la fel de fad precum îi sunt și preparatele.
Așteptări versus realitate: 2/10
Medie Manarola : 4.25/10
Conținutul acestui articol nu este plătit, acesta nu este un advertorial și reprezintă doar o opinie, a mea. Restaurantele pe care le vizitez nu știu de venirea mea înainte să se întâmple, sunt un client absolut obișnuit.
Pe mine mă găsiți aici: https://www.facebook.com/emilmihailtatu
