Ultimele stiri

”POLIȚIST PENTRU O ZI” – Ziua Porților Deschise, cu ocazia sărbătorii a 201 ani de existență a Poliției Române

Sursa foto: IPJ Constanța

La data de 23 martie a.c., Inspectoratul de Poliție Județean Constanța a organizat Ziua Porților Deschise, cu ocazia sărbătorii a 201 ani de existență a Poliției Române.

Activitatea a avut loc în Portul Tomis, la aceasta participând peste 300 de copii preșcolari și școlari, însoțiți de părinți sau de cadrele didactice de la diferite unități de învățământ de pe raza județului Constanța.

Acestora le-a fost prezentată logisitica diferitelor structuri ale Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, respectiv a Serviciului Rutier, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Serviciului Criminalistic, Biroului Protecția Animalelor, Biroului de Siguranță Școlară, precum și a structurilor de ordine publică.

Copiii au primit baloane și au avut prilejul de a participa la diferite concursuri organizate de polițiști din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității. Totodată, aceștia, împreună cu polițiși din cadrul Serviciului Rutier, le-au explicat celor mici regulile de circulație, iar, la sfârșitul activității le-au oferit o ”legitimație de polițist rutier pentru o zi”.

De asemenea, polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic au făcut o demonstație de prelevare de impresiuni papilare, la sfârșitul căreia copiii au primit diplome pentru participare.

Marea atracție au fost câinele de urmă al Serviciului Criminalistic și cel de intervenție al Serviciului pentru Acțiuni Speciale, dar și motocicletele Serviciului Rutier.

Alte articole

28 sept. 2024 6.36 pm

Hidrologii au actualizat şi ei, sâmbătă, avertizarile cod galben şi cod portocaliu şi anunţă risc crescut de viituri până luni. Astfel, potrivit INGHA, Codul Portocaliu este valabil începând…

09 feb. 2024 3.35 pm

Directorul Portului Constanța, Florin Vizan, a demisionat vineri din funcție, au declarat pentru G4Media surse oficiale. Consiliul de Administrație a luat notă de demisia lui. El va fi înlocuit de…

31 dec. 2023 11.43 pm

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică seară, o atenţionare nowcasting Cod galben de ceaţă, valabilă până la ora 2.00, în judeţul Constanţa. Astfel, se va semnala,…

26 iun. 2023 2.09 pm

Un incident tensionat a avut loc la data de 24 iunie, la Catedrala Arhiepiscopală din Constanța. Un credincios l-a întrerupt pe ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, chiar în timp ce acesta predica.…

27 mart. 2024 3.20 pm

Primarul Constanței, Vergil Chițac, a anunţat că au fost amenajate 28 de noi locuri de parcare în cartierul Inel II, zonă în care s-au mai amenajat luna aceasta alte 51 de astfel de locuri. Cartierul…

27 dec. 2023 10.32 am

Primăria Constanța continuă demersurile pentru găsirea unor familii adoptive pentru câinii comunitari găzduiți de Adăpostul public de animale abandonate din oraș. Adopția este gratuită, iar…