Ultimele stiri

“Gala Excelenţei şi Profesionalismului Feminin” – Evenimentul în cadrul căruia au fost premiate femeile care au avut o contribuţie semnificativă la dezvoltarea anumitor segmente economico-sociale

Sursa foto: Facebook/ Mihai Lupu

Consiliul Județean Constanța împreună cu Universitatea Ovidius din Constanța şi Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța au organizat duminică, 12 martie 2023, evenimentul intitulat “Gala Excelenţei şi Profesionalismului Feminin”, transmite CJC prin intermediul unui comunicat de presă.

Evenimentul, dedicat femeilor care au avut o contribuţie semnificativă la dezvoltarea anumitor segmente economico-sociale, a fost organizat cu ocazia sărbătoririi Zilei Internaţionale a Femeii.

În cadrul acestuia, au fost acordate trofee de excelenţă unor distinse doamne care, prin profesionalismul și dedicarea lor, au adus plus valoare în următoarele sectoare de activitate: Educație-Învățământ, Sport, Sănătate, Cultură, Administrație, Mass-Media, Mediul de Afaceri, Profesii Juridice și Voluntariat și Implicare Socială.

De asemenea, au mai fost acordate patru trofee pentru întreaga carieră, unor doamne din antreprenoriat, educaţie şi învăţământ, cultură şi sport, dar şi un trofeu de excelenţă unei tinere femei aflate la început de drum în afaceri și altul, unei studente cu rezultate educaţionale deosebite.

Societatea are nevoie de repere și de valori la care să se poată raporta. Are nevoie de acei oameni cărora să le pese, cu adevărat, de oameni onești și dispuși să ofere totul pentru binele comunității. Despre asta a fost «Gala Excelenței și Performanței Feminine», eveniment organizat de Consiliul Județean Constanța împreună cu Universitatea Ovidius din Constanța și Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța. Ne-am dorit să aducem o recunoaștere și o răsplată simbolică a tuturor eforturilor unor femei de excepție, care au contribuit și contribuie, zi de zi, la clădirea unei societăți sănătoase, bazate pe valori solide. Aceste doamne și domnișoare, consacrate sau aflate la început de drum în carieră sunt adevărate modele de profesionalism, perseverență și dedicare și au oferit societății ceea ce au mai bun. Ne-au făcut mândri prin obținerea unor rezultate excepționale în sport, ne-au îmbogățit instituțiile din punct de vedere cultural, educațional, științific sau au adus un aport substanţial mediului de afaceri, de care județul are atât de multă nevoie pentru a se dezvolta durabil. Şi, bineînteles, lista nu se opreşte aici. Avem exemple feminine de excelenţă în absolut toate domeniile de activitate, femei care, sunt convins că, într-un anumit moment al parcursului lor profesional vor urca pe această scenă. Astăzi, şi în fiecare zi a carierei lor, le asigurăm de întreaga noastră preţuire şi susţinere. Felicitări şi mult succes în tot ceea ce v-aţi propus!a declarat Mihai Lupu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa.

Într-un cadru festiv, au fost acordate un număr de 15 trofee, din care nouă premii de excelenţă în domeniul în care activează, următoarelor doamne: Mirela Stângă – Cultură, prof. univ. Monica Vlad – Educaţie şi Învăţământ, Elizabeta Samara – Sport, dr. Rodica Tudoran – Sănătate, Ancuța Daniela Belu – Administraţie, Feri Predescu – Mass Media, Paula Vals – Mediul de Afaceri, Elena Dăscălescu – Profesii juridice, Alina Pătrăhău – Voluntariat şi Implicare Socială.

De asemenea, au mai fost acordate patru trofee pentru întreaga carieră, care au mers la: Anaid Tavitian – Cultură, Elena Frâncu – Sport, Fotini Teodorescu – Antreprenoriat şi prof. univ. dr. Valeria Stroia – Educatie-Învăţământ.

Nu în ultimul rând, un trofeu acordat unei tinere aflate la început de drum în afaceri i-a fost înmânat Mariei Cristina Buzea, antreprenor, în timp ce trofeul pentru rezultate educaţionale deosebite a mers la Teodora Fuduli, studentă în cadrul Universităţii Ovidius Constanţa.

La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai autorităților publice locale și centrale, reprezentanți ai mediului academic, ai mediului de afaceri, precum şi membri marcanţi din mai multe domenii de referinţă, din judeţul Constanţa.

Alte articole

03 dec. 2023 1.31 pm

Un bărbat care a urcat la volan deşi consumase alcool şi nici nu deţine permis de conducere a pierdut controlul şi a intrat cu maşina într-un stâlp de pe bulevardul Aurel Vlaicu. Alţi doi şoferi…

steag rosu salvamar eforie nord litoral

19 aug. 2023 1.30 pm

Au fost mobilizate forțe de ordine suplimentare în stațiunea Eforie Nord, unde turiștii ignoră steagul roșu arborat de salvamar, au declarat pentru G4Media.ro surse din aparatul de ordine publică.…

22 apr. 2024 12.52 pm

În perioada 15 – 21 aprilie, polițiștii Serviciului de Siguranță Rutieră și ai formațiunilor rutiere au desfășurat activități conform planului acțiune ROADPOL, derulat simultan în…

11 mai 2023 11.42 am

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 300 mm, de pe bd. Mamaia din mun. Constanța, echipele RAJA sistează furnizarea apei potabile astăzi – 11…

29 oct. 2023 1.47 pm

La data de 28 octombrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Năvodari, Secției 5 Poliție Rurală Cogealac și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța au desfășurat…

23 iun. 2023 12.17 pm

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au scos din Marea Neagră, în apropierea gurii de vărsare a brațului Sulina, 440 metri de plase din nailon și fir textil cu 42 kilograme de…