Săptămâna aceasta, până pe 12 martie 2023, benele sunt amplasate lângă platformele pentru colectarea deșeurilor menajere de pe strada I.L. Caragiale, bloc H9, strada Bravilor și strada I.L. Caragiale lângă Cimitirul Central.
În aceste containere se pot depune deșeurile voluminoase de care constănțenii nu mai au nevoie – mobilier, canapele, saltele, uși, obiecte de uz sanitar, mochete, calorifere etc.
De asemenea, cetățenii pot duce permanent deșeurile voluminoase la centrul de colectare situat pe bulevardul Aurel Vlaicu, nr.290 A.
Nu uitați! Depozitarea sau abandonarea pe domeniul public al municipiului Constanța a deșeurilor constituie contravenție și se sancționează conform normelor legale în vigoare.