V-am scris in trecut si n-a trecut chiar atât de mult timp de atunci despre doua restaurante cu specific „turcesc” din Constanta, Nazzar si Soffra. După vizitele îndoielnice din cele doua stabilimente, am continuat căutarea gustului Turciei cu altele doua, cumva mai împământenite, mai prezente in mentalul colectiv prin vechime si spun unii, prin autentic: Oz Demir si Konak. Ei bine, cele doua nu pot fi scrise împreună pentru ca, spre deosebire de celelalte doua, au identitate. Si merita propria scriere. Azi, Oz Demir.
Poate cel mai cunoscut restaurant cu specific turcesc din Constanta, nestematul de lângă gara, departe de circuitul general al turistului si de centrul acțiunii culinare, Oz Demir confirma specificul, îl atinge, îl mângâie, se îmbracă cu el însă cel puțin mie, îmi lasă senzația unei desăvârșiri care nu e atinsa. Sau poate s-a blazat in cei câțiva zeci de ani de existenta. Zecile de ani de prezenta nu sunt de ignorat, după cum nici mâncarea lor nu e una de care sa te ferești, dimpotrivă.
ATMOSFERA. 8.5/10
După cum spuneam, ferit de ochii publicului larg, aflat in spatele unei benzinarii, restaurantul e vizibil gratiei firmei luminoase pe care as numi-o „vintage” care daca mă întrebați aduce încă de la intrare cu cele vizibile prin Istanbul. Scara care facilitează accesul la etaj, simpla, strict funcțională, fără elemente de decor deosebite, conduce către „zona de luat masa”, ca altfel nu o poți numi. Nu se poate ocoli sub nicio forma si nici nu e cazul, zâmbetul „omului locului” care te întâmpină din spatele unei tejghele protejata de geam. Casieria aia e atât de parte din peisaj încât daca ar dispărea, cu ea ar dispărea si mult din farmecul locului, poate chiar tot.
Gratie unei extinderi luarea asta a mesei a ieșit din faianță si a intrat in lemn. Mult lemn, prezent inclusiv in lambriul ieftin de brad de pe pereți si tavan, in băncuțele de la mese, lemn, peste tot lemn. Când spun ieftin, mă refer doar la preț. Nu știu daca vi se pare ciudat, dar pragmatismul asta in decor e parte a specificului, e eficient si „cost-efective”, e cumva chiar cald. Daca la Soffra lipsește cu desăvârșire orice urma vizuala a Turciei iar la Nazzar o intuiesc discret, la Oz Demir te lovește in fata, iar asta nu e deloc descurajant. Accepți ca tot acest kitsch are noima, e parte a unei culturi, fără ca asta sa sune in vreun fel peiorativ. Toate mesele sunt îmbrăcate in „covorașe” cu decor otoman, protejate de un geam. Protecția cu geam am găsit-o absolut drăguță, delicioasa, e parte din același tot al eficientei. Geam d-asta aveam si acasă in anii 90 pe masa, mi-a adus aminte de copilărie! Inserțiile tip „tablou de piatra ”din pereți, mărginite de benzi LED verzi-albastre in mijlocul cărora tronează cate o planta artificiala sunt nimic mai mult decât completarea unui tablou sordid nepeiorativ. Tv-ul pe un post turcesc, muzica ambientala cu specific.
Masa are tot ce ii trebuie, inclusiv condimente specifice la discreție, sumac si fulgi de ardei iute. DA!
Nota mare poate vi se pare surprinzătoare, dar se datorează autenticului.
MENIUL 9/10
In general meniul arata stufos, abunda in feluri de mâncare, inclina spre 80% grătar, daca iți dorești o mâncare gătită, vei găsi destul de puține opțiuni. In rest, ai de unde sa alegi. Simplu spre sărăcăcios ca aspect, nu exista design, e un fel de dosar cu folii de plastic dar si asta e, surprinzător deși neintenționat parte a savorii specificului ambiental turcesc.
APERITIV
Nici scurt nici lung, sunt suficiente opțiuni pentru mai toate gusturile păstrând specificul, denumirile sunt potrivite. Am comandat Salata mixta mica, un mix de salate cu specific, corecte, cu aglomerarea din farfurie care poate părea o neatenție dar aleg sa o consider intenționată si daca e așa atunci se potrivește cu ce știu, care satisface nevoia de gust puternic, de aroma, de Turcia in farfurie. Pâinea balon din partea casei sau inclusa in preț însă si aici se simte ospitalitatea, poate unul din cele mai importante elemente ale specificului turcesc.
Al doilea aperitiv, Lahmacun. Cred ca au curs râuri de cerneala despre ce este Lahmacun la OZ Demir si aici nu voi face nota discordanta, mai las sa curgă niște laude.
Fără exagerare, după mai toate lahmacun-urile notabile din Constanta, acesta este regele. Mare, făcut intr-un cuptor cu lemne (ceea ce lipsea copiilor palide cu pretenții), abundent atât cat trebuie in umplutura si mirodenii, însoțit de o legătură de pătrunjel, multa varza si suficienta lămâie de stors. Eu unul am simțit nevoia unor fulgi de ardei iute care cred ca mai degrabă au jignit un Lahmacun care nu suporta comparație, cel puțin in Constanta, iar pentru asta îmi cer scuze. Odată înnobilat cu tot pătrunjelul, toata varza si tot sucul de lămâie proaspătă si rulat, își arata crusta care abunda in caramelizare de cuptor, aproape simți toate miile de Lahmacun-uri care au atins aceeași lespede. Crocant la exterior dar suficient de maleabil sa fie rulat, plin de savoare si aroma, absolut desăvârșit, Lahmacun la Oz Demir este, daca închizi ochii, mijloc de locomoție in timp si spațiu, prin intermediul gurii care simte tot, de la textura la sirena unui vapor pe Bosfor si atingerea aburului unei bai turcești la fiecare îmbucătură. Recomand sa îl mâncați acolo, pe loc, nu sa îl comandați decât daca e musai, fierbințeala aia odată pierduta ii știrbește puțin, dar foarte puțin, din strălucire.
FEL PRINCIPAL
Am comandat:
Ali Nazik. Carne de vita aromata suficient, iaurt aromat, legume. Simplu. Bun. Dar nimic care sa suscite mai multe comentarii. Nu e nevoie de sare si asta presupune care au curajul sa servească mâncarea cu gustul pe care trebuie sa îl aibă.
Adana. Cine nu știe Adana, focul de pe limba pe care îl aprinde doar pentru ca imediat după sa îl ațâțe cu savoarea amestecului de carne condimentat si refrigerat atât cat sa se împreuneze intru suculenta preparare pe cărbuni? Îl cam știm, toți, însă la Oz Demir am simțit ca Adanei ii lipsește focul. Focul in Adana e absolut obligatoriu, altfel nu e Adana. Adana e foc, savoare, suculenta, cărbuni. La Oz Demir vine însoțit de un orez ușor aromat, morcov ras, pătrunjel, ceapa roșie, varza, cartofi prăjiți. Spre uscat, fără foc, nu spune o poveste.
DESERT
Firin Sutlac, celebrul orez cu lapte care nu e doar un orez cu lapte si are o clasa doar a lui, la Oz Demir are savoarea, consistenta, textura, delicatețea, onctuozitatea, completate de caramelizarea si închegarea de deasupra care descrie un Sutlac așa cum îl găsești prin bucătăriile Istanbulului.
SERVIREA 7/10
Comunicarea relativ greoaie, un zâmbet plictisit al ospătarului si o debarasare care lasă de dorit si se aseamănă unei cantine, cu cărucior care conține toate debarasările din sala de luat masa determina o nota relativ scăzută.
Am lăsat câteva bucăți de pâine balon pe masa, ca la Soffra. Au rămas acolo noua minute si 34 de secunde.
Concluzie:
Superbissim Lahmacun, merita înrămat dar ar fi o risipa, servit intr-un restaurant care deși la prima vedere este obositor, kitsch-os si sărăcăcios te transpune in spațiul si ritmul pe care îl aștepți de la un restaurant cu specific turcesc, acestea fiind complimente! Gust complet in general, cu greșeli pe alocuri dar merita recomandat, este o tradiție a Constantei care merita menținută. Cu puține îmbunătățiri, poate sa fie mai emblematic decât este deja.
Saptamana viitoare, Konak.
Așteptări versus realitate: 8/10
Medie Oz Demir : 8/10
Conținutul acestui articol nu este plătit, acesta nu este un advertorial și reprezintă doar o opinie, a mea.
Pe mine mă găsiți aici.
