Ultimele stiri

Încălţăminte contrafăcută, vândută în două centre comerciale din Constanţa

Sursa foto: Jandarmeria Constanța

 

Duminică, 26.02.2023 a.c., jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa au descoperit, în două centre comerciale din municipiul Constanţa, doi comercianţi care ofereau spre vânzare aproximativ 100 de perechi de pantofi sport, inscripţionate cu însemne similare cu cele ale unor mărci renumite.

Gestionarii celor două magazine au afirmat că nu deţin acte de provenienţă sau avize de comercializare pentru articolele de încălţăminte expuse, acestea fiind susceptibile a fi contrafăcute (comercializarea unor asemenea produse fiind sancţionată de legea 84/1998, privind mărcile si indicaţiile geografice).

Articolele de încălţăminte au fost ridicate de către jandarmi în vederea confiscării şi au fost predate, împreună cu actele premergătoare întocmirii dosarului penal, lucrătorilor de poliţie pentru continuarea cercetărilor.

Alte articole

23 sept. 2023 4.19 pm

Noaptea trecută, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 5 Poliție, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut,…

19 aug. 2024 11.38 am

Ca urmare a unei avarii survenite luni, 19 august, pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de la intersecția str. Tudor Vladimirescu cu Mircea cel Bătrân din comuna Mihail Kogălniceanu,…

03 sept. 2024 3.15 pm

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au fost solicitați să intervină marți, 3 septembrie, în localitatea Techirghiol din județul Constanța. Potrivit…

18 feb. 2024 9.12 am

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Constanța au fost solicitaţi, prin apel la numărul 112, să intervină la un accident rutier ce a avut loc la ieșirea din localitatea…

31 iul. 2024 1.47 pm

La data de 29 iulie, polițiști din cadrul Poliției Orașului Techirghiol, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de…

02 iun. 2024 4.45 pm

În ultimele 24 de ore, poliţiştii au desfășurat acțiuni cu efective mărite, au intervenit la peste 100 de solicitări ale cetăţenilor şi au constatat 176 de contravenții. Astfel, aproximativ…