Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) aduce un omagiu la trecerea în eternitate a celebrului filosof și eseist român Mihai Șora, care, în decursul mandatului său de ministru al învățământului (30 decembrie 1989 – 28 iunie 1990), a adus un aport decisiv la înființarea universității.
Mihai Şora s-a născut la 7 noiembrie 1916, în comuna Ianova, judeţul Timiş, pe atunci parte a Imperiului Austro-Ungar; a studiat filosofia la Universitatea din București (1934–1938), iar în 1939 a primit o bursă a guvernului francez, devenind, astfel, student în filosofie la Universitatea Sorbona din Paris. Din cauza ocupaţiei germane, şi-a continuat studiile la Universitatea din Grenoble (1940-1945), unde și-a pregătit teza de doctorat despre opera lui Blaise Pascal. S-a stabilit apoi la Paris, unde a devenit cercetător la Centre National de la Recherche Scientifique (1945-1948). A debutat editorial în Franţa cu eseul „Du dialogue intérieur. Fragment d’une Anthropologie metaphysique” (Editura Gallimard, 1947).
Revenit în țară, în anul 1948, și constrâns de autorități să rămână în România, Mihai Şora a lucrat ca funcţionar în cadrul Ministerului de Externe (1948-1950), apoi a fost şef al redacţiei de literatură a Editurii în limbi străine de pe lângă Institutul Român pentru Relaţii Culturale cu Străinătatea (1951-1954); timp de 15 ani, până în 1969, Mihai Şora a fost redactor-șef la Editura de Stat pentru Literatură și Artă, unde a reluat seriile „Biblioteca pentru toţi”, „Scriitori români” etc.
După căderea regimului comunist, Mihai Șora fost primul ministru al învăţământului, în guvernul condus de Petre Roman, funcție din care a demisionat în luna iunie 1990.
Mihai Șora a publicat în ţară volumul „Sarea pământului. Cantată pe două voci despre rostul poetic” (1979, Premiul Uniunii Scriitorilor), urmat de volumele „A fi, a face, a avea” (1985) şi „Eu & tu & el & ea… sau Dialogul generalizat” (1990). Printre volumele de publicistică semnate de Mihai Șora amintim: „Firul ierbii” (1998, Premiul Uniunii Scriitorilor), „Filosoficale” şi „Câteva crochiuri şi evocări” (2001), „Mai avem un viitor? România la început de mileniu, interviuri” (2001), „Locuri comune” (2004), „Clipa şi timpul” (2005), „Despre toate şi ceva în plus. De vorbă cu Leonid Dragomir” (2005).
Mihai Șora a colaborat cu articole şi studii în reviste precum: „Familia”, „România literară”, „Viaţa românească”, „Ramuri”, „Cronica”, „Vatra”, „22”; a tradus din J.J. Rousseau („Visările unui hoinar singuratic”, 1968), J.P. Sartre („Cu uşile închise”, 1981).
Mihai Șora a fost membru fondator al Alianţei Civice, al Grupului de Dialog Social, precum şi al Societăţii Române de Fenomenologie, iar în 2012 a devenit membru de onoare al Academiei Române.
În anul 2000, Mihai Șora a fost decorat cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Mare Cruce; în 2011, a fost distins cu Decoraţia Regală „Nihil Sine Deo”, iar în 2016, cu prilejul aniversării unui secol de viaţă, i-a fost conferit Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler.
