Astăzi, 24 februarie 2032, se decopertează carosabilul pe strada Andrei Mureșanu, tronsonul cuprins între strada Izvor si strada Portiței, arată Primăria Constanța prin intermediul unui comunicat de presă.
Pentru buna desfășurare a lucrărilor, traficul rutier este restrictionat total, până la ora 16:00. Intervențiile vor continua luni, 27 februarie și marți, 28 februarie, cu aceleași restricții de trafic rutier, în intervalul orar 08:00-16:00.
În paralel cu lucrările de frezare, continuă reamenajarea suprafețelor pietonale cu asfalt pe tronsonul cuprins între strada Baba Novac și strada Izvor.
Restricții totale de trafic rutier vor fi instituite luni, 27 februarie, marți, 28 februarie și miercuri, 1 martie, pe tronsonul cuprins între strada Fulgerului și strada Baba Novac, întrucât se asfaltează partea carosabilă.
Facem din nou apel către conducătorii auto să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să manifeste atenţie sporită în zona în care se efectuează lucrări, transmite Primăria Constanța.